Bănci și Asigurări

Curtea de Apel Bucureşti a respins contestaţia Carpatica Asig faţă de intrarea în insolvenţă

Curtea de Apel Bucureşti a respins contestaţia...

Autor: Mediafax

31.10.2016, 00:04 174

Curtea de Apel Bucureşti a respins contestaţia depusă de societatea Carpatica Asig având ca obiect suspendarea efectelor Deciziei nr. 1498/27.07.2016 emise de Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF).

„Prin respectiva decizie, ASF a dispus închiderea procedurii de redresare financiară pe bază de plan de redresare, stabilirea stării de insolvenţă, declanşarea procedurii de faliment şi retragerea autorizaţiei de funcţionare a Societăţii Carpatica Asig“, se arată într-un comunicat al ASF.

Decizia Curţii de Apel nu este definitivă, societatea având dreptul să formuleze recurs în termen de cinci zile de la comunicarea sentinţei. Consiliul Autorităţii de Supraveghere Financiară a hotărât, în şedinţa din data de 27 iulie 2016, retragerea autorizaţiei de funcţionare a societăţii Carpatica Asig SA şi promovarea cererii de deschidere a procedurii de faliment, în temeiul Legii nr. 503/2004 (republicată) şi a Legii nr. 85/2014.

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO