Cu câteva cuvinte, un singur om a făcut ca pentru puţină vreme inflaţia să stea în loc. Pentru a o face să se retragă este nevoie de mult mai mult. În acelaşi timp, a arătat cât de uşor poate să ridice ştacheta pentru alţii.
Cotaţiile petrolului au scăzut, materiile prime s-au ieftinit, bursele de acţiuni au luat-o la vale după ce preşedintele Rezervei Federale americane Jerome Powell le-a spus congresmenilor că este posibil ca dobânzile din SUA să crească mai mult, poate mai repede, şi să stea sus mai mult timp pentru ca victoria asupra inflaţiei să fie una sigură. Cel mai puternic bancher al lumii a avertizat că lupta cu inflaţia va fi de durată şi „bumpy“, adică deloc uşoară. Sunt cuvinte şi avertizări pe care mulţi n-ar fi vrut să le audă.
Şocul declaraţiilor lui Powell s-au simţit peste Atlantic, unde costurile de finanţare ale guvernelor europene au început să crească, la unison cu yieldurile titlurilor de trezorerie americane. Yieldurile obligaţiunilor suverane cresc când dobânzile de politică monetară urcă. În Europa, investitorii sunt conştienţi că Banca Centrală Europeană ia ca reper pentru propriile politici ce se întâmplă în SUA şi ce face Fed. În primele luni ale războiului mondial cu inflaţia s-a spus că va fi nevoie de recesiuni pentru ca explozia preţurilor să poată fi adusă sub control.
Însă recesiunile anticipate, dorite de unii, nu au venit sau au fost prea slabe. Astfel că băncile centrale se văd obligate să răcească economiile prin dobânzi şi mai mari pentru a lăsa inflaţia fără energie. În Ungaria, prima ţară din Uniunea Europeană care a majorat dobânzile pentru a opri scumpirile, strategia pare că funcţionează, dar cu sacrificii imense. Cu dobânda de politică monetară la 13%, cel mai mare nivel din UE, economia maghiară a intrat în recesiune în a doua jumătate a anului trecut, iar scăderea vânzărilor de retail şi a producţiei industriale la începutul acestui an sugerează că declinul economic este mai puternic decât s-a aşteptat guvernul. Pe de altă parte, ianuarie se pare că a fost punctul de vârf al inflaţiei.
Însă drumul în jos va fi foarte lent. Inflaţia a decelerat foarte puţin, de la 25,7% în ianuarie la 25,4% în februarie. Guvernul premierului Viktor Orban a cerut băncii centrale să scadă de urgenţă dobânzile, o atitudine vizibilă mai ales la regimurile cu tendinţe autoritare şi cu politici neortodoxe, în timp ce guvernatorul băncii centrale l-a criticat pe Orban că a cheltuit fără discernământ din banii statului pentru a câştiga alegători, că a plafonat preţurile alimentelor şi carburanţilor fără să asculte de regulile pieţei şi că îndepărtează ţara de standardele vest-europene.
Plafoanele au creat penurii, au produs scumpiri în alte părţi şi când au fost retrase s-a creat un impuls suplimentar pentru inflaţie. Şocurile se simt şi astăzi. În SUA şi zona euro este mai multă pace între politicieni şi băncile centrale. Analiştii spun că Fed aşteaptă cele mai noi date despre condiţiile de pe piaţa muncii. Dacă totul merge bine acolo, iar inflaţia nu cedează, cel mai probabil va urma o majorare de dobândă de 50 de puncte de bază. Un astfel de salt va ridica ştacheta pentru BCE. Dacă condiţiile de pe piaţa muncii din SUA s-au degradat, banca centrală americană va ridica dobânda cu doar 25 de puncte de bază, ceea ce înseamnă că BCE va putea atenua aşteptările că dobânda de politică monetară va trece de 4%.
Într-un an, Fed şi-a urcat dobânda de la 0,25% la 4,75% în patru salturi de 75 de puncte de bază, apoi în paşi din ce în ce mai mici. Până la ultimele declaraţii ale lui Powel, pieţele luau în considerare un salt de 25 de puncte de bază la şedinţa de politică monetară din martie. Acum investitorii nu exclud un pas mai mare şi nici posibilitatea ca dobânda să ajungă la un punct de maxim de 6%. Inflaţia din SUA a încetinit neaşteptat în februarie, dar la fel de neaşteptată este şi rezistenţa economiei. Tot pentru ianuarie, guvernul a raportat o creştere neobişnuit de mare a ratei de ocupare a forţei de muncă.
O parte din forţa economică poate fi atribuită vremii calde şi altor factori sezonieri. În zona euro, pieţele se aşteaptă ca BCE să majoreze din nou dobânda de referinţă în martie, aşa cum a promis. Ce va face după aceea este de domeniul speculaţiilor. Datele bune din industria germană, cea mai mare din Europa, îi încurajează pe cei care vor dobânzi mai mari. Unul dintre aceştia este Klaas Knot, membru al consiliului guvernator al BCE. El a spus marţi că este de aşteptat ca banca centrală să continue să majoreze dobânzile „destul de mult timp“ după martie.
Olandezul a precizat şi că inflaţia pare să fi atins punctul de maxim. Mesajul lui este în ton cu cel al lui Powell. Dobânda BCE pentru facilitatea de depozit este acum de 2,5%, după ce câţiva ani a stat în teritoriu negativ. Dobânda pentru facilitatea de creditare este de 3,25%. Maximul din anii de boom economic de dinainte de recesiunea globală cauzată de criza imobiliară din SUA este de 5,25%.
Inflaţie încăpăţânată în SUA şi zona euro şi dobânzi tot mai mari pentru restul lumii înseamnă înăsprirea condiţiilor de finanţare şi creşterea riscurilor de recesiune. Pericolele sunt mai mari în economiile dezechilibrate sau cu datorii ridicate. Asia este ceva mai protejată datorită dependenţei de economia Chinei, care se redeschide.
În primele luni ale războiului mondial cu inflaţia s-a spus că va fi nevoie de recesiuni pentru ca explozia preţurilor să poată fi adusă sub control. Însă recesiunile anticipate, dorite de unii, nu au venit sau au fost prea slabe. Astfel că băncile centrale se văd obligate să răcească economiile prin dobânzi şi mai mari pentru a lăsa inflaţia fără energie.
