Bănci și Asigurări

Dan Suciu, BNR: Suntem foarte atenţi la stabilitatea cursului valutar şi urmărim cu atenţie evoluţia tuturor pieţelor, inclusiv piaţa titlurilor de stat. Băncile româneşti au expunere foarte mică pe spaţiul de la Est, aşa că nu sunt probleme

Dan Suciu, purtătorul de cuvânt al BCR: Banca Naţională asigură tot cash-ul necesar - numerarul din circulaţie - ca să facă faţă oricăror probleme care ar interveni.

Dan Suciu, purtătorul de cuvânt al BCR: Banca Naţională asigură tot cash-ul necesar - numerarul din circulaţie - ca să facă faţă oricăror probleme care ar interveni.

Autor: Cristian Hostiuc

28.02.2022, 14:05 471

Dan Suciu, directorul de comunicare al BNR, a spus luni că Banca Naţională urmăreşte cu atenţie ce se întâmplă în Ucraina şi pe toate pieţele financiare, ţinta directă fiind asigurarea stabilităţii cursului valutar leu/euro şi a dobânzilor la lei.

”Suntem foarte atenţi la stabilitatea cursului valutar”, a menţionat el.

Acesta este un mesaj direct al BNR că nu va scăpa de sub control evoluţia cursului valutar, cel mai sensibil indicator la care se uită România. Suciu a precizat că Banca Naţională asigură tot cash-ul necesar – numerarul din circulaţie- ca să facă faţă oricăror probleme care ar interveni.

În zona de nord a ţării, pe unde intră refugiaţii din Ucraina, solicitările de cash, atât lei, cât şi valută, au crescut după atacarea Ucrainei de către Rusia.

Pe piaţa valutară de la Bucureşti nu s-au înregistrat mişcări pe curs, dar a crescut ROBOR şi dobânzile pe piaţa titlurilor de stat.

”Ne aşteptam la acest lucru având în vedere că pe lângă problemele interne, creşterea inflaţiei, a intervenit şi această criză din Ucraina. Urmărim cu atenţie piaţa titlurilor de stat şi vedem unde se aşează dobânzile”, a menţionat Dan Suciu.

Sistemul bancar din România este european aşa că expunerile băncilor româneşti pe zona de est a Europei sunt insignifiante.

După ce joi Rusia a atacat militar Ucraina, pieţele financiare mondiale au intrat în alertă, bursele au scăzut, dolarul a crescut faţă de euro, iar impunerea de sancţiuni economice şi financiare a prăbuşit rubla şi acţiunile companiilor din Rusia.

Peste tot în lume costul de finanţare a crescut, iar la Bucureşti randamentul la titlurile de stat pe 10 ani a depăşit 6%.

Toată lumea se confruntă cu creşterea inflaţiei şi explozia preţurilor la energie, ceea ce începe să afecteze economiile şi activitatea comercială a companiilor.

Nimeni nu ştie cât va dura conflictul din Ucraina, unde se va extinde şi către cine şi de aceea preţurile materiilor prime sunt la cele mai ridicate niveluri din ultimele decenii. Petrolul este la un pas de 100 de dolari pe baril, iar preţul la gaze a sărit în aer după impunerea de sancţiuni Rusiei.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO