• Leu / EUR4.7601
  • Leu / GBP5.4034
  • Leu / USD4.2755
Bănci și Asigurări

Dan Suciu, BNR, îi răspunde lui Darius Vâlcov după ce a spus că numărul tranzacţiilor la 3 şi la 6 luni a fost un mare zero: Pe datele din februarie, ratelor dobânzilor ar creşte

Dan Suciu, BNR, îi răspunde lui Darius Vâlcov  după ce a spus că numărul tranzacţiilor la 3 şi la 6 luni a fost un mare zero: Pe datele din februarie, ratelor dobânzilor ar creşte

Autor: Dorin Oancea, Mediafax

19 feb 2019 759

Dacă pentru calculul ratelor dobânzilor s-ar folosi media tranzacţiilor efective din februarie, acestea ar creşte, a declarat pentru MEDIAFAX Dan Suciu, purtătorul de cuvânt al BNR, în replică la postatea de marţi a consilierului guvernamental Darius Vâlcov privind evoluţia ROBOR în ianuarie. 

„În altă ordine de idei, dacă nu ştiaţi, în luna ianuarie, media cotaţiilor ROBOR la 3 luni a fost 2,97 şi la 6 luni a fost 3,27. Numărul tranzacţiilor la 3 şi la 6 luni a fost un mare ZERO. (Adică băncile, între ele, nu s-au împrumutat deloc. Cotaţiile au fost folosite doar pentru umflarea ratelor populaţiei)", a transmis, marţi, pe Facebook, Darius Vâlcov, într-o postare în care răspunde acuzaţiilor de plagiat care i-au fost aduse.

Dan Suciu explică că, începând cu 25 ianuarie, tendinţa din piaţă s-a inversat. „În consecinţă, în primele 19 zile din februarie, media cotaţiilor ferme la ROBOR 3 luni e 3,12% şi ROBOR 6 luni este 3,32%, în timp ce media tranzacţiilor efective este mai mare, 3,39%. Iar aceasta tendinţă continuă. Ceea ce ar însemna că, dacă s-ar folosi acest indicator - media tranzacţiilor efective - şi nu ROBOR la 3 luni, ratele ar creşte pentru luna în curs", a spus Suciu.

Voci din mediul politic şi guvernamental au acuzat sistemul bancar de manipularea indicilor ROBOR, meniţi să crească dobânzile plătite la creditele în lei, iar OUG 114/2018 impune băncilor o taxă pe active dimensionată în funcţie de evoluţia indicelui. Şi acuzaţiile, dat şi modul de calcul al taxei pe activele bancare au fost contestate de bănci şi de oficialii BNR. Săptămâna trecută guvernatorul Mugur Isărescu a mers, alături de întreg Consiliul de Administraţie al BNR, la audierea de la comisiile Senatului pe seama ROBOR şi a evoluţiei dobânzilor.

Principalele valute BNR - ieri, 13:15
EUR
USD
GBP
CHF
Azi: 4.7601
Diferență: -0,0504
Ieri: 4.7625
Azi: 4.2755
Diferență: 0,2744
Ieri: 4.2638
Azi: 5.4034
Diferență: 0,0185
Ieri: 5.4024
Azi: 4.2363
Diferență: 0,3601
Ieri: 4.2211