• Leu / EUR4.9005
  • Leu / GBP5.4945
  • Leu / USD4.4823
Bănci și Asigurări

Daniel Apostol, ASF: Noi urmărim în cifre de la an la an care este dinamica publicului ţintă şi a beneficiarilor care trec prin proiectele de educaţie financiară pe care le derulăm

Daniel Apostol, ASF: Noi urmărim în cifre de la an la an care este dinamica publicului ţintă şi a beneficiarilor care trec prin proiectele de educaţie financiară pe care le derulăm

Daniel Apostol: Încrederea prin educaţie se construieşte prin picătura chinezească. Gap-ul mai trist este, dacă ne uităm la Pilonul 2, peste 90% din cei care au contribuţii în Pilonul 2 habar nu au unde au banii. Acest lucru denotă un infantilism al sistemului.

Autor: Mircea Nica

01.12.2022, 17:20 79

♦ Ar trebui să vedem de la an la an câte noi conturi de investitori la bursă s-au deschis ♦ Dacă avem o efervescenţă pe piaţa de capital, poate fi şi consecinţa conştientizării de către public a ideii de investiţie ♦ Atunci înseamnă că efortul de educaţie financiară şi-a atins scopul şi este măsurabil.

Educaţia financiară trebuie să fie un proces continuu, iar în cadrul Autorităţii de Supraveghere Financiară (ASF) se urmăresc cifrele de la an la an pentru a vedea dinamica publicului ţintă şi a beneficiarilor care trec prin proiectele de educaţie financiară pe care instituţia le derulează, susţine Daniel Apostol, director al direcţiei ASF de comunicare şi educaţie financiară.

„Noi urmărim în cifre de la an la an care este dinamica publicului ţintă şi a beneficiarilor care trec prin proiectele de educaţie financiară pe care le derulăm. Avem statisticile care ne arată dacă ne-am îmbunătăţit un program cantitativ şi calitativ, de câte alte programe noi au beneficiat, cu cât am dezvoltat publicul ţintă. Încrederea prin educaţie se construieşte prin picătura chinezească. Educaţia financiară trebuie să fie un proces continuu“, a explicat Daniel Apostol în cadrul evenimentului ZF Bankers Summit 2022, în cea de-a treia zi, care a fost dedicată exclusiv asigurărilor. El a mai adăugat că ASF are statistici care arată efortul proiectelor de educaţie financiară pe care le deruleză.

„Educaţia financiară este una dintre activităţile strategice. Este responsabilitatea noastră pe care ne-am asumat-o. Mai mult decât atât, tot ceea ce derulăm sub această umbrelă a educaţiei financiare înseamnă o sumă semnificativă de programe şi proiecte pe care le oferim gratuit tocmai în baza acestei responsabilităţi publice pe care o avem.“

Citește continuarea pe
zfcorporate.ro
Urmează ZF Power Summit 2023
AFACERI DE LA ZERO
Principalele valute BNR - vineri, 13:15
EUR
USD
GBP
CHF
Azi: 4.9005
Diferență: -0,0388
Ieri: 4.9024
Azi: 4.4823
Diferență: 0,4279
Ieri: 4.4632
Azi: 5.4945
Diferență: -0,0382
Ieri: 5.4966
Azi: 4.9076
Diferență: 0,102
Ieri: 4.9026