Bănci și Asigurări

Daniel Dăianu, BNR: Principala problemă a României, dar şi a Europei Centrale şi de Est, ţine de riscul de depopulare şi faptul că cei mai buni oameni pleacă din ţările lor

Daniel Dăianu, BNR: Principala problemă a României,...

Autor: Cristian Hostiuc

19.01.2019, 20:03 2282

Daniel Dăianu, membru în Consiliul de Administraţie al BNR, a adus în discuţie la Viena, la conferinţa Euromoney, principalele probleme care vor avea un impact asupra întregii zone, inclusiv a României, respectiv riscul major de depopulare şi faptul că cei mai buni oameni continuă să plece în afară.

”Dacă nu creşti salariile, oamenii nu vor sta. Aceasta este realitatea pe care trebuie să o discutăm. Trebuie să ne gândim la educaţie, la introducerea tehnologiei într-un mod mai rapid”, a menţionat el.

Anna Trzecińska, vicepreşedinte al Băncii Naţionale a Poloniei, spune că principala problemă pentru ţara ei este îmbătrânirea populaţiei.

Pe termen scurt, plecarea oamnilor din ţările lor e considerată cea mai mare problemă pentru zona ţărilor din Europa Centrală şi de Est, trend care dacă nu este încetinit va avea repercusiuni economice şi demografice majore.

Deşi salariile din aceste ţări au crescut, ele nu s-au apropiat atât de mult faţă de salariile din Vest, astfel încât să îi determine pe oameni să rămână în ţările lor.

În România, creşterea salariilor este destul de contestată de principalii economişiti, susţinându-se că majorările salariale din ultimii 5 ani sunt peste productivitate, ceea ce afectează competitivitatea economică a României.

Din 2012 încoace, salariul minim s-a dublat, de la 540 de lei la 1200 de lei net, iar salariul mediu a crescut cu 50%, de la 1900 de lei la 2800 de lei net. În toată această perioadă, cursul valutar leu/euro a crescut cu 10%, rezulâtnd o creştere importantă a puterii de cumpărare în euro.

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO