Bănci și Asigurări

Daniela Casapu-Cârnu este noua membră a Directoraului Signal Iduna, după ce a primit aprobarea ASF

Daniela Casapu-Cârnu este noua membră a Directoraului...

Autor: Mircea Nica

08.02.2023, 15:25 260

Daniela Casapu-Cârnu a devenit membră a Directoratului Signal Iduna, după ce a primit aprobarea Autorităţii de Supraveghere Financiară (ASF), potrivit informaţiilor transmise de reprezentanţii companiei. Ea a primit aprobarea ASF pentru a prelua această funcţie şi va fi responsabilă de coordonarea activităţii diviziei care include departamentele vânzări, servicii clienţi şi marketing.

Alături de Daniela Casapu, din Directoratul SIGNAL IDUNA ASIGURARE REASIGURARE mai fac parte Tiberiu Maier, Preşedinte al Directoratului şi Mihaela Drugă, Membră a Directoratului.

Daniela Casapu va continua promovarea serviciilor pe segmentul asigurărilor de sănătate cu un potenţial de creştere important atât în zona marilor companii, cât mai ales în zona IMM-urilor şi a persoanelor fizice, cu accent puternic pe beneficii şi pe simplitate în accesare.

Daniela Casapu are o experienţă comercială de peste 17 ani în asigurări, acumulată în cadrul companiei Generali România. A coordonat mai multe echipe, a pus bazele departamentelor de Marketing, Relaţii cu Clienţii şi CRM, iar începând cu 2015 a preluat conducerea reţelei naţionale de vânzări. În toată această perioadă, a contribuit semnificativ la obţinerea unor rezultate remarcabile atât în vânzări, cât şi la creşterea indicatorilor de brand şi a satisfacţiei în rândul clienţilor.

Signal Iduna este liderul segmentului de asigurări de sănătate, conform celor mai recente date ale ASF din primele nouă luni din 2022. Compania a înregistrat un volum al primelor brute subscrise de 138 mil. lei la finalul lunii septembrie 2022, consemnând un avans de 27% faţă de perioada similară din 2021.

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO