Bănci și Asigurări

​Depozitele bancare au depăşit după şapte ani volumul creditelor

​Depozitele bancare au depăşit după şapte ani...

Autor: Anelis Baciu

26.08.2014, 18:25 345

Economiile plasate de populaţie şi companii la bănci, în sumă de 214,3 miliarde de lei, au depăşit în iulie volumul creditelor, această situaţie fiind o premieră a ultimilor şapte ani, arată datele BNR. Depozitele nu mai depăşiseră valoarea finanţărilor acordate din februarie 2007.

„Evoluţia acestor indicatori reflectă procesul de echilibrare din piaţa creditului, prin intermediul binomului consum/economisire, fapt reflectat de dezintermedierea valutară şi creşterea interesului pentru creditarea în RON. Totodată, dinamica recentă a depozitelor a fost influenţată de majorarea veniturilor (salariul mediu net real a crescut cu 4% an/an)”, a explicat Andrei Rădulescu, analist al Băncii Transilvania.

Depozitele populaţiei şi băncilor la instituţiile de credit au urcat în luna iulie a acestui an cu 6,9%, până la 214 mld. lei  comparativ cu aceeaşi perioadă a anului trecut, în timp ce creditele au cumulat 213 miliarde de lei, fiind în scădere cu 3,4%, potrivit datelor BNR.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO