Bănci și Asigurări

Depozitele la bănci au crescut în luna februarie 2023 cu 8,5% faţă de februarie 2022, la un total de 522 miliarde lei, în condiţiile în care economiile în lei s-au majorat 13,2%, iar cele în valută cu 0,1%

Depozitele la bănci au crescut în luna februarie 2023...

Autor: Roxana Rosu

23.03.2023, 11:13 186

Depozitele rezidenţilor clienţi neguvernamentali au crescut în luna februarie 2023 cu 8,5% faţă de februarie 2022 (-6,1% în termeni reali), la un total de 522 miliarde lei, în condiţiile în care economiile în lei s-au majorat 13,2% (2% în termeni reali), iar cele în valută cu 0,1% , la 174 miliarde lei, arată datele BNR.

Faţă de ianuarie 2023, în februarie 2023 soldul depozitelor a crescut cu 1,7%, cu un plus de 2,7% la lei şi o scădere de 0,3% la valută.

Depozitele în lei ale gospodăriilor populaţiei au crescut cu 2,2% faţă de ianuarie, până la 183 milarde lei şi cu 11,3% (-3,7 la sută în termeni reali) faţă de februarie 2022.

Depozitele în lei ale altor sectoare (societăţi nefinanciare şi instituţii financiare nemonetare) s-au majorat cu 3,2%  (până la 164 mdl.lei) faţă de ianaurie 2023, iar faţă de luna februarie 2022, au înregistrat o creştere de 15,5%  (-0,02% în termeni reali).

Depozitele în valută ale rezidenţilor, exprimate în lei, reprezentând 33,4 la sută în volumul total al depozitelor clienţilor neguvernamentali, au scăzut cu 0,3%  faţă de luna ianuarie 2023, ajungând până la nivelul de 174 miliarde lei (exprimate în euro, acestea s-au diminuat cu 0,2% , până la 35 mld. euro).

Comparativ cu luna februarie 2022, indicatorul exprimat în lei a crescut cu 0,1%  (0,6 la sută, în cazul exprimării indicatorului în euro).

Depozitele în valută ale populaţiei, exprimate în lei, au scăzut cu 0,3% faţă de luna ianuarie 2023, până la 123 miliarde lei (exprimate în euro, acestea s-au diminuat cu 0,3% , până la 25 miliarde euro).

Comparativ cu aceeaşi perioadă a anului 2022, creşterea acestui indicator exprimat în lei a fost de 1,5% (2,1%, în cazul exprimării indicatorului în euro).

Depozitele în valută ale altor sectoare, exprimate în lei, au scăzut cu 0,2%  faţă de luna ianuarie 2023, până la 51 miliarde  lei (exprimate în euro, acestea s-au diminuat cu 0,2% , până la 10 miliarde euro).

Comparativ cu februarie 2022, indicatorul exprimat în lei s-a diminuat cu 3,2 la sută (-2,7 la sută, în cazul exprimării indicatorului în euro).

 
 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Cele mai citite ştiri
AFACERI DE LA ZERO