Bănci și Asigurări

Deţinerile de titluri de stat ale străinilor reveniseră în aprilie la 5 miliarde de euro

Foto Silviu Matei

Foto Silviu Matei

04.07.2014, 00:00 112

Investitorii nerezidenţi aveau la sfârşitul lunii aprilie un portofoliu de titluri de stat în lei şi euro emise de Ministerul Finanţelor pe piaţa internă în sumă totală de 5 miliarde de euro, în uşoară creştere faţă de nivelul de 4,8 mld. euro înregistrat în martie, potrivit celor mai recente date publice.

Mult mai interesante vor fi cifrele pe mai şi iunie, care ar urma să arate o creştere vizibilă a interesului străinilor pentru titlurile româneşti, creştere sugerată de tendinţa de apreciere a leului în raport cu euro.

Şi consiliul de administraţie al BNR a menţionat în comunicatul de după şedinţa de politică monetară de marţi „sporirea intrărilor de capital”, reflectată şi în aprecierea leului. Surse de pe piaţă afirmă că mai multe bănci de investiţii au solicitări din partea investitorilor străini pentru a organiza prezentări legate de România şi de oportunităţile locale de plasament, mai ales în contextul scăderii dramatice a randamentelor pe piaţa din zona euro.

Cu cele 5 mld. euro din aprilie deţinerile de titluri de stat ale străinilor reveniseră la nivelul la care încheiaseră 2013. Ponderea acestora în totalul emisiunilor în circulaţie de titluri în lei şi în euro era cu puţin peste pragul de 20%.

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Cele mai citite ştiri
AFACERI DE LA ZERO