În mod cert, sistemul bancar românesc arată mult mai bine acum (final de 2021) la începutul unei noi crize decât în 2008 - la începutul precedentei crize sau în 2012 - la ieşirea din criza precedentă. Este mult mai bine capitalizat, deci băncile ar face faţă unor condiţii adverse. La acest lucru se adaugă faptul că expunerea creditării nu mai este pe valută, ci pe lei, deci riscul valutar a dispărut, plus că depozitele interne sunt peste creditele acordate, deci nu există expunere externă, adică nu trebuie rambursate linii de finanţare.
A rămas în schimb riscul de dobândă care acum îşi face simţită prezenţa, prin creşterea dobânzilor ca urmare a exploziei inflaţiei.
Dacă facem abstracţie de situaţia actuală, în ultimii ani băncile au avut o viaţă bună, datorită scăderii dobânzilor ceea ce a permis acordarea de credite în condiţii de risc scăzut pe fondul creşterii economiei şi a majorărilor salariale. Plus că majorarea veniturilor - din salarii, dar şi din alte surse albe, gri, negre - a permis punerea unor bani deoparte, soldul depozitelor înregistrând o creştere de 143%. Dar, cel mai interesant lucru, într-un sens pozitiv, şi în acelaşi timp şi negativ, este legat de creşterea creditării, care a avut un plus de numai 44% într-un deceniu, în condiţile în care PIB-ul s-a dublat, iar cifra de afaceri totală a companiilor a crescut cu 56%. O bună parte din companii şi-au găsit alte surse de finanţare interne - prin credit furnizor sau împrumuturi de la acţionari sau surse externe - prin liniile de împrumut de la centru, sărind astfel băncile interne.
În aceste condiţii, banii din depozite au fost plasaţi în titluri de stat, finanţând creşterea datoriei publice, care într-un deceniu a crescut cu 161%, de la 221 miliarde de lei în 2012 până la 577 miliarde de lei la final de 2021. Dar, lucrul cel mai îngrijorător este că soldul datoriei publice a depăşit cu mult soldul creditării, 577 de miliarde de lei vs 324 miliarde de lei ( în 2012 - soldul creditelor era de 225 miliarde de lei faţă de o datorie publică de 221 miliarde de lei) , ceea ce înseamnă că băncile trebuie să finanţeze mai întâi statul şi apoi economia. Bineînţeles că nu toată datoria este deţinută de băncile locale, dar expunerea pe stat, care are nevoie de tot mai multă finanţare, începe să frigă în noile condiţii de piaţă, creşterea dobânzilor şi scăderea valorii titlurilor de stat emise anterior.
Cu toate că sistemul bancar este într-o poziţie mult mai bună, cifrele sunt mici, poate mult prea mici pentru cei 30 de ani de capitalism - ponderea activelor bancare în PIB este de 54%, iar ponderea creditării este de numai 27%. Pentru o ţară europeană, este mult prea puţin. Bine că avem o supraveghere bancară dură.
Să vedem ce va fi în următorul deceniu.
