Bănci și Asigurări

Divizia Corporate din UniCredit Leasing a procesat contracte de un miliard euro în ultimii cinci ani

Divizia Corporate din UniCredit Leasing a procesat contracte de un miliard euro în ultimii cinci ani

Mircea Cotigă, CEO UniCredit Leasing Corporation IFN SA

Autor: Roxana Rosu

27.04.2017, 13:10 1074

Divizia Corporate din cadrul UniCredit Leasing a depăşit recent pragul de un miliard de euro pentru valoarea totală acordată în regim de leasing în ultimii cinci ani clienţilor cu afaceri de peste 3 milioane de euro.

Divizia a înregistrat în medie aproximativ şase contracte încheiate în fiecare zi, echivalentul a 13 milioane de euro valoare acordată lunar, în diverse industrii: construcţii, auto, agricultură, IT, sănătate, transporturi.

„Facem parte dintr-un grup bancar european cu o reputaţie puternică, iar acest lucru constituie un avantaj competitiv important. Reuşita colegilor noştri vine să confirme postura de lider de piaţă, dar şi faptul că flexibilitatea în ceea ce priveşte soluţiile oferite clienţilor şi preocuparea de a le face viaţa mai uşoară formează abordarea noastră în relaţia cu aceştia. Oferim soluţii adaptate pentru o multitudine de proiecte de afaceri. De aici rezultă şi diversitatea domeniilor în care avem finanţări: de la construcţii, agricultură, IT până la medical sau transporturi., declară Mircea Cotigă, CEO UniCredit Leasing Corporation IFN SA.

Contractele încheiate au inclus leasinguri  financiare şi operaţionale, cu o tipologie variată de obiecte, inclusiv leasing pentru echipamente industriale orimedicale, precum si operţiuni de leasing pentru sprijinirea cash-flow-ului, anume operaţiuni tip”sale and lease back”.

Divizia Corporate a UniCredit Leasing România este responsabilă pentru activitatea în relaţie cu acei clienţi a căror cifră de afaceri depăşeşte 3 milioane de euro anual. Reprezentantii Diviziei Corporate sunt prezenţi în 16 sucursale locale. 

AFACERI DE LA ZERO