♦ Dragoş Cabat, analist economic, spune că băncile aveau şi au de câştigat mulţi bani din depozitele overnight ale populaţiei şi firmelor, astfel că atunci când tranzacţia durează mai mult, o zi, şi nu se face instant, băncile fac bani pe banii clienţilor ♦ Pentru a introduce sistemul de tranzacţii instant sunt costuri suplimentare evident pe care unele bănci nu vor să şi le asume, precum şi riscuri suplimentare ♦ Băncile care au aderat la sistemul de plăţi instant, fie oferă gratuit acest serviciu, fie compensează prin comisionarea plăţilor instant.
Sistemul de plăţi instant administrat de Transfond a fost implementat de doar 14 bănci de pe piaţa locală, adică mai puţin de jumătate din sistemul bancar românesc, şi încă sunt bănci din top 10 cele mai mari din piaţă care nici măcar nu dau vreun semn ca ar urma să facă pasul acesta. În aceste condiţii se pune întrebarea de ce unele bănci vor să adere la sistemul de plăţi instant, iar altele nu.
Numărul total al băncilor care activează în România a fost în ultimii ani de 34 şi a coborât la 32.
Legat de decizia unor bănci de a tergiversa implementarea plăţilor instant, Dragoş Cabat, analist economic, a explicat pentru ZF că fiecare tranzacţie care mai stă o zi până ajunge în contul dorit înseamnă bani făcuţi de bancă. Aşa au funcţionat băncile zeci de ani, prin depozitele overnight.
„Să ţii banii clienţilor timp de o noapte sau o zi, cu banii respectivi faci profit pe ei. Aşa au trăit băncile zeci de ani. Acest sistem al plăţilor instant a fost un sistem introdus în Marea Britanie, iar de acolo a venit în Europa. În Statele Unite nu există aşa ceva. Toate băncile făceau bani pe banii clienţilor, în special pe banii companiilor care au în fiecare zi sold pe contul curent de milioane, zeci de milioane, sute de milioane. Pe banii aceştia nu dau la contul curent nici un fel de dobândă, pentru că băncile istoric nu au oferit vreun ban la contul curent, în schimb ei fac depozite overnight, unele la celelalte pentru că unele au nevoie de lichidităţi, iar pentru bănci sursa aceasta de bani este deosebit de importantă pentru că se fac foarte mulţi bani“, explică Dragoş Cabat.