Bănci și Asigurări

Dobânzile depozitelor pe termen scurt forţează intrarea sub pragul de 2%

Dobânzile depozitelor pe termen scurt forţează...

Autor: Liviu Popescu

16.02.2015, 00:04 722

Bancherii plăteau la finalul anului trecut o dobândă medie de numai 2% pentru depozitele de retail în lei cu scadenţa de cel mult o lună, în scădere cu 1,3 puncte procentuale comparativ cu aceeaşi perioadă din 2013, arată datele BNR. Scăderea din luna decembrie a fost de 0,2 puncte procentuale, fiind cel mai mare declin lunar din a doua jumătate a anului trecut.

Comparativ, în  2009, dobânda medie oferită de bănci la depozitele de retail pe termen scurt era de cinci ori mai mare faţă de nivelul actual, iar în 2008, în plină criză, depăşea 12% pe an. Depozitele populaţiei cu sca­denţă mai mare, respectiv între şase luni şi un an, erau bonificate în medie cu 3,6% pe an în decembrie anul trecut, cu 1,4 puncte procentuale mai puţin faţă 2013.

Un astfel de depozit avea o dobândă de peste 10% pe an în 2009. Băncile au pierdut o parte din sprijinul financiar al acţionarilor străini odată cu apariţia crizei şi au fost nevoite să plătească dobânzi mai mari pentru a-şi construi o bază de deponenţi locali.

Deşi dobânzile au scăzut, depozitele în lei ale populaţiei au avut o creştere de 8% pe parcursul anului trecut, până la 86 miliarde de lei.

Clienţii au început însă să se orienteze mai mult către conturile de economii, care oferă mai multă flexibilitate în utilizarea banilor, dar au dobânzi similare.Totodată, depozitele pe termen scurt (sub o lună) în lei ale companiilor afişau o dobândă medie de 0,9% pe an la finalul anului trecut, de două ori mai mică faţă de nivelul înregistrat în decembrie 2013.

Depozitele companiilor cu scadenţa mai mare de şase luni erau bonificate cu 2,4% pe an, cu 1,2 puncte procentuale mai puţin faţă de aceeaşi perioadă din 2013.

În 2009, dobânda medie în lei pentru depozitele companiilor era de 8,9% pe an, iar cea pe termen lung de 8,1% pe an. Depozitele în lei ale companiilor însumau în decembrie 69 miliarde de lei, cu 11% mai mult faţă de aceeaşi perioadă din 2013. Creşterea nominală este de aproximativ 7 mld. lei.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO