Bănci și Asigurări

Tensiune pe piaţa bancară: Robor a sărit într-o zi de la 3,29% la 3,53%, după ce BNR a anunţat că presiunile asupra inflaţiei vor continua

Tensiune pe piaţa bancară: Robor a sărit într-o zi de...

Autor: Cristina Bellu

10.02.2022, 11:10 5051

Indicele ROBOR la trei luni, folosit pentru calcularea dobânzilor variabile la creditele în lei contractate înainte de luna mai 2019, a ajuns joi la o cotaţie de 3,53%, în creştere cu 7,29% faţă de cea de 3,29% înregistrată cu o zi în urmă.

O valoare apropiată a mai fost consemnată în urmă cu 8 ani, la începutul lunii februarie din 2014, când indicele ROBOR la 3 luni a fost cotat la 3,54%.

De la începutul săptămânii, indicele s-a majorat cu 10,6%, iar de la începutul anului creşterea se apropie de 17%, potrivit calculelor ZF pe baza datelor de la BNR.

Robor la 3 luni nu a mai avut un nivel peste 3,5% din februarie 2014.

Tot joi, indicele ROBOR la 6 luni, utilizat la calculul dobânzilor la creditele ipotecare în lei cu dobândă variabilă, a crescut la 3,71% de la 3,43% miercuri, în timp ce indicele ROBOR la 12 luni, care reprezintă rata dobânzii plătită la creditele în lei atrase de băncile comerciale de la alte bănci comerciale pentru o perioadă de 12 luni, a urcat la 3,87% faţă de 3,56% cu o zi în urmă.

Aşteptările de accentuare a creş­terii inflaţiei, chiar până la un nivel de două cifre în tri­mestrul al doilea, în prin­cipal ca urmare a majorării mai ample a preţurilor gazelor naturale şi ener­giei electrice, creşterea cotaţiilor materiilor pri­me, incertitudinile fiscale şi acţiunile altor bănci centrale din regiune au determinat ieri BNR să majoreze do­bân­da-cheie cu 0,5 puncte procentuale, până la 2,5%.

Pe ansamblul anu­lui 2021, rata anuală a in­fla­ţiei s-a mărit cu 6,13 puncte pro­centuale (de la 2,06% în de­cembrie 2020). Iar o pro­porţie de 80% din creştere a venit din majorarea preţurilor la gaze na­tu­rale, energie electrică şi combustibili. În decembrie 2021, rata anuală a inflaţiei a cres­cut la 8,19%.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO