Bănci și Asigurări

Draghi: Bancherii sunt de vină pentru profiturile slabe ale băncilor

Mario Draghi: În urma unei crize financiare creşterea economică din ţările cu sisteme bazate pe bănci este inferioară celei din ţările cu sisteme financiare mai echilibrate

Mario Draghi: În urma unei crize financiare creşterea economică din ţările cu sisteme bazate pe bănci este inferioară celei din ţările cu sisteme financiare mai echilibrate

Autor: Catalina Apostoiu

26.09.2016, 00:05 314
Preşedintele Băncii Centrale Europene Mario Draghi a răspuns criticilor formulate de bancheri cu privire la politica de dobânzi ultramici a BCE spunând că numărul prea mare de bănci din zona euro reprezintă cauza principală a profitabilităţii scăzute a sectorului şi nu politica monetară, scrie Financial Times.
 
Băncile critică dur BCE pentru decizia de a impune dobânzi negative sectorului, dobânzi pe care băncile în general evită să le transfere către clienţi.
 
La acuzaţia acestora că împingerea de către banca centrală a dobânzilor sub zero pune presiuni pe marje, preşedintele BCE a răspuns că numărul mare de bănci din zona euro reprezintă de fapt factorul care împinge profiturile băncilor în jos.
 
Băncile germane sunt printre cele mai critice la adresa băncii central a zonei euro. Cetăţenii germani resimt în mod special presiunea dobânzilor scăzute şi negative asupra economiilor lor.
 
BCE este hotărâtă să împingă dobânzile şi mai jos în cazul deteriorării condiţiilor economice, deşi analiştii nu cred că vor fi operate noi reduceri în următoarele luni.
 
În zona euro există 5.192 de instituţii de credit, potrivit datelor BCE.
 
Supracapacitatea poate genera costuri ridicate pentru bănci pentru că atunci când sunt prea multe bănci pe o anumită piaţă acestora le este mai dificil să-şi transfere costurile către clienţi.
 
În cadrul unei conferinţe recente din Frankfurt, preşedintele BCE atrăgea atenţia asupra unui raport conform căruia sectorul bancar „a depăşit ca dimensiune pieţele de capital“, care sunt mai mici în zona euro decât în alte mari economii avansate.
 
Problema legată de un asemenea nivel ridicat de dependenţă de creditarea bancară, a argumentat Draghi, este că acesta tinde să exacerbeze boom-urile şi bust-urile sistemelor financiare, băncile având probleme să-şi relanseze rapid creditarea în urma unei crize. „În urma unei crize financiare, creşterea economică din ţările cu sisteme bazate pe bănci este inferioară celei din ţările cu sisteme financiare mai echilibrate“, a susţinut Draghi.
 
Pieţele de capital din zona euro, pe care companiile pot atrage finanţare prin emiterea de obligaţiuni sau acţiuni, sunt mult mai mici decât cele din SUA. În opinia BCE acesta este unul dintre factorii care au redus eficienţa programului de relaxare cantitativă al băncii, în cadrul căruia aceasta cumpără obligaţiuni corporative şi guvernamentale în încercarea de a impulsiona inflaţia.
 
Draghi a adăugat că există mai multe căi diferite de finanţare, dar sunt necesare măsuri suplimentare pentru revitalizarea sectorului bancar, cum ar fi o Uniune a Pieţelor de Capital, susţinută de Comisia Europeană, potrivit CNBC
 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO