Bănci și Asigurări

Dramatic: Peste cinci milioane de români sunt eligibili pentru produse bancare, dar nu au niciunul

Dramatic: Peste cinci milioane de români sunt eligibili...

Autor: Anelis Baciu

07.07.2017, 00:07 3412

Aproximativ cinci milioane de români sunt eligibili pentru a accesa produse bancare, (conturi curente, credite sau depozite), însă nu au nicio relaţie cu banca, această situaţie fiind în principal rezultatul economiei subterane, susţin specialiştii prezenţi pe 4 şi 5 iulie la evenimentul ZF Bankers Summit’17.

„Suntem mult în urmă faţă de alte ţări, în România minimum cinci milioane de oameni nu au niciun fel de produs bancar, nici măcar un cont curent“, a punctat Cosmin Vladimirescu, general manager al Mastercard România.

Gradul de incluziune financiară în România este printre cele mai reduse din Uniunea Europeană şi se situează la niveluri scăzute în comparaţie cu ţările din regiune. Potrivit datelor BNR, rata de deţinere a unui cont bancar în rândul populaţiei adulte era de 61% în anul 2014, în creştere de la 45% în anul 2011, dar încă mult sub valoarea înregistrată la nivel european, aproximativ 95%.

Bancherii nu sunt foarte optimişti în ceea ce priveşte creşterea rapidă a gradului de bancarizare în rândul populaţiei şi estimează că în cinci ani, doar aproximativ un milion de români vor fi convinşi să utilizeze produsele bancare.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Citește continuarea pe
zfcorporate.ro
AFACERI DE LA ZERO