Bănci și Asigurări

După 8 ani în UniCredit, Sorin Drăgulin devine şef al diviziei UniCredit Consumer Financing România în locul lui Borislav Genov, care pleacă la banca grupului italian din Bulgaria

Sorin Drăgulin activează în cadrul UniCredit Bank din 2013, unde a început ca director de canale alternative, având un rol determinant în dezvoltarea activităţii de retail.

Sorin Drăgulin activează în cadrul UniCredit Bank din 2013, unde a început ca director de canale alternative, având un rol determinant în dezvoltarea activităţii de retail.

Autor: Cristina Bellu

13.04.2021, 11:52 360

Grupul Italian UniCredit, care deţine a cincea cea mai mare bancă de pe piaţa românească după active, a aprobat numirea lui Sorin Drăgulin în rolul de CEO al UniCredit Consumer Financing România, divizia financiară non-bancară a grupului, începând cu luna mai 2021.

El îl înlocuieşte pe Borislav Genov, care va prelua poziţia de membru al directoratului în cadrul UniCredit Bulbank, Bulgaria, coordonator al activităţii de Retail.

Sorin Drăgulin va începe să-şi exercite responsabilităţile după primirea aprobării prealabile din partea Băncii Naţionale a României.

Cu o experienţă în sistemul bancar de 16 ani, în multiple domenii de activitate din aria de Retail, Sorin Drăgulin a coordonat în ultimii 4 ani dezvoltarea portofoliului de produse adresat persoanelor fizice şi IMM şi optimizarea mixului de produse deţinut de aceştia, din poziţia de Director de Produse, Segmente şi Managementul Valorii Clientului în cadrul diviziei de Retail a UniCredit Bank.

Sorin Drăgulin activează în cadrul UniCredit Bank din 2013, unde a început ca Director de Canale Alternative, având un rol determinant în dezvoltarea activităţii de retail prin creşterea portofoliului de clienţi, dezvoltarea canalelor alternative de deservire a clienţilor, precum şi prin continua îmbunătăţire a experienţei digitale a clienţilor. În acelaşi an, ca Head of Retail în cadrul RBS România, Sorin Drăgulin a asigurat transformarea modelului de business în perspectiva transferului cu succes al portofoliului de retail către UniCredit.

"Sorin face parte din echipa UniCredit Bank de opt ani şi în tot acest timp a dobândit o importantă experienţă managerială interdepartamentală. Un promotor constant al proceselor inovatoare care au în centru experienţa clienţilor şi simplificarea relaţiei cu aceştia, Sorin va avea o contribuţie importantă la continuarea procesului de transformare digitală a UniCredit Consumer Financing România şi la consolidarea nivelului înalt de performanţă a companiei“, spune Răsvan Radu, CEO/Preşedinte Executiv al UniCredit Bank.

Sorin Drăgulin şi-a înce­put cariera în divizia de retail din cadrul ABN AMRO, în activitatea de mar­ke­ting şi dezvoltare de produse.

El a ocupat, de-a lungul timpului, diferite roluri în segmentul de retail bancar, consolidându-şi, astfel, expertiza în Product Management, Customer Base Management, Strategie şi Business Planing.

El este licenţiat în economie mondială în cadrul Academiei de Studii Economice, Facultatea de Relaţii Economice Internaţionale (Bucureşti) şi este absolvent al programului „Politici de dezvoltare“ în cadrul Centrului internaţional de dezvoltare din Japonia, Tokyo.

UniCredit controlează pe piaţa locală UniCredit Bank, UniCredit Consumer Financing, UniCredit Leasing, UniCredit Insurance Broker, UniCredit Leasing Fleet Management şi UniCredit Business Integrated Solutions.

 
 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO