Bănci și Asigurări

După şapte ani, pentru că ROBOR a crescut iar dobânzile la euro au rămas “la zero”, companiile preferă din nou creditele în valută: viteza creditelor corporate în euro bate creditarea în lei

După şapte ani, pentru că ROBOR a crescut iar...

Autor: Claudia Medrega

30.01.2019, 00:07 4580

Companiile au început să prefere din nou creditele în valută, în special în euro, după aproximativ şapte ani de scă­deri, perioadă în care împrumuturile în moneda na­ţională au dominat peisajul creditării în contextul scăderii dobânzilor.

Ritmul anual de creştere al împrumuturilor corporate în valută a ajuns la sfârşitul anului 2018 la 7,1%, depăşind avansul creditelor corporate în lei, de 6,2%, însă volumul cel mai mare rămâne în continuare pe palierul finanţărilor în moneda naţională, după cum reiese din datele BNR.

Începând de anul trecut, costul finanţării în moneda naţională a revenit însă pe o pantă ascendentă, odată cu creşterea dobânzilor ROBOR pe piaţa interbancară, în timp ce costul finanţărilor în euro a rămas la niveluri scăzute. Dobânzile au ajuns să fie duble în cazul finanţărilor în lei faţă de cele în euro.

Împrumuturile corporate în valută înregistrau în de­cem­brie 2018 un ritm anual de creştere de 7,1% comparativ cu aceeaşi lună din 2017, în timp ce creditele pentru companii în lei aveau un avans de 6,2%. Soldul creditelor pentru companii în valută a ajuns la 48,08 mld. lei, fiind în continuare mai mic comparativ cu soldul împrumuturilor corporate în lei, care s-a apropiat de 70 mld. lei.

Dacă în anii de boom economic 2007-2008, care au precedat criza financiară, creditele pentru companii în valută creşteau cu ritmuri de peste 30%, mai rapid decât împrumuturile în lei, din 2012 creditele în valută pentru companii au frânat, iar spre finalul lui 2012 au intrat pe o pantă de scădere care a continuat până în 2018.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Citește continuarea pe
zfcorporate.ro
AFACERI DE LA ZERO