♦ Interesul românilor pentru achiziţia de locuinţe este în creştere, producţia de credite ipotecare noi ING crescând cu 21% comparativ cu S1/2020.
ING Bank, sucursala locală a grupului olandez cu acelaşi nume, a obţinut în primul semestru (S1) din 2021 un profit brut de 441 mil. lei, cu 19% peste nivelul raportat pentru aceeaşi perioadă a anului 2020, potrivit informaţiilor transmise de bancă. Avansul câştigului a fost influenţat de creşterea creditării, dar şi de reducerea costurilor cu provizioanele.
În S1/2021, costurile cu provizioanele ale ING Bank au scăzut cu 33% faţă de nivelul din S1/2020, la 134 mil. lei. Pe parcursul anului 2020, ING a majorat de mai mult de trei ori costurile cu provizioanele constituite pentru posibile credite neperformante în condiţiile pandemiei de COVID-19.
„Am început anul într-o notă pozitivă, care a marcat tot parcursul primului semestru. Observăm o încredere sporită a tuturor categoriilor de clienţi în revenirea economică, mulţi dintre aceştia reluându-şi planurile amânate din cauza pandemiei. În acest context pozitiv, portofoliul nostru de credite acordate precum şi cifra de afaceri au crescut, în vreme ce costurile cu provizioanele au scăzut semnificativ, ceea ce a condus la creşterea profitului cu aproape 20 de procente“, a declarat Mihaela Bîtu, CEO al ING Bank România.