Bănci și Asigurări

Economia României are nevoie de susţinere pentru a trece testul Covid-19. Băncile anunţă sprijin pentru IMM-uri, dar veştile rele din businessul mare încep să apară

Ford, al doilea cel mai mare exportator local, după Dacia, îi va trimite din cauza coronavirusului în şomaj tehnic pe toţi cei 6.000 de salariaţi ai uzinei de la Craiova. Aceştia vor primi 78% din salariu. Perioada şomajului tehnic este de peste două săptămâni, mai exact 19 martie - 5 aprilie, potrivit liderului de sindicat de uzină.
18.03.2020, 00:08 1994

♦ Băncile au anunţat un prim set de măsuri pentru susţinerea IMM-urilor şi a companiilor afectate de actualul context al pandemiei de coronavirus. BT anunţă o măsură care intrat în vigoare de ieri şi se aplică imediat: reducerea ratelor de credit pentru următoarele 6 luni, până la 100%, acolo unde se justifică şi analizând impactul imediat şi pe termen mediu ♦ Blue Air suspendă toate zborurile regulate începând cu 21 martie şi până se încheie starea de urgenţă ♦ Începând de joi, uzina Ford de la Craiova, unde lucrează 6.300 de oameni, îşi va suspenda activitatea, procedură implementată la toate uzinele sale principale din Europa. Pe durata opririi temporare a producţiei - estimată momentan la câteva luni -, angajaţii uzinei se vor afla în şomaj tehnic şi beneficiază de o indemnizaţie de 78% din salariul de bază, precum şi de celelalte drepturi prevăzute de lege ♦ Statul rechiziţionează fabrica de biocide Hexipharma, iar utilajele vor fi repornite în contextul covid-19 ♦ UEFA a amânat Campionatul European de Fotbal, care ar fi trebuit să aibă loc în vara acestui an, pentru 2021.

Economia României are nevoie de susţinere pentru a trece testul Covid-19 în contextul în care tot mai multe voci de la nivel interna­ţio­nal vorbesc de o recesiune glo­bală şi tot mai multe companii încep să anunţe mă­suri dras­ti­ce pentru a face faţă situaţiei ac­tuale. Companii din domenii variate - de la pro­duc­ţie de bunuri de larg consum la con­struc­ţii şi de la auto la retail nonalimentar - anunţă scă­deri pe linie ale vânzărilor şi cer măsuri ra­pide pen­tru a putea susţine economia după modelul unor sta­te din Occident care au anun­ţat că vor pompa zeci sau sute de miliarde în business sau că vor sus­ţine salariile angajaţilor din domeniile afectate.

Ieri, în România, Banca Transilvania, cea mai ma­re bancă locală după active, a anunţat primul set de măsuri pentru susţinerea IMM-urilor şi a com­paniilor afectate de coronavirus. Măsurile ce au intrat în vigoare ieri vizează reducerea rate­lor de credit pentru următoarele 6 luni chiar până la 100%. De asemenea, Banca Transilvania dă posi­bilitatea clienţilor persoane fizice afectaţi de cri­za coronavirusului să amâne până la 3 rate pentru credite.

„Invităm la cooperare şi celelalte bănci pentru a susţine economia României“, a spus Ömer Tetik, CEO-ul Banca Transilvania.

Anunţul băncii a venit după ce o serie de jucători importanţi din business au anunţat măsuri dure precum stoparea temporară a activităţii sau trimiterea în şomaj tehnic a salariaţilor. Spre exemplu, ​Ford România, al doilea cel mai mare exportator local, după Dacia, suspendă producţia de maşini la Craiova, din cauza coronavirusului, în plină creştere a produc­ţi­ei. Măsura e în linie cu cele implementate la toate uzinele sale principale din Europa. Compania se aşteaptă ca suspendarea să dureze câteva săptămâni, în funcţie de evoluţia pan­de­mi­ei, de restricţiile impuse la nivel naţional, de con­strân­ge­rile legate de lucrul cu furnizorii, dar şi de ne­voile de stoc ale dealerilor. Pe durata opririi tem­­porare a producţiei, angajaţii uzinei se vor afla în şomaj tehnic şi beneficiază de o indem­nizaţie de 78% din salariul de bază, precum şi de celelalte drepturi prevăzute de lege. Măsura afectează astfel cei 6.300 de angajaţi ai uzinei.

De asemenea, transportatorul aerian Blue Air suspendă toate zborurile regulate începând cu 21 martie şi până se încheie starea de urgenţă. Până la această dată se vor opera zboruri pentru aducerea acasă a românilor de peste graniţă. În ceea ce priveşte salariaţii celui mai mare transportator aerian cu capital privat românesc, până la sfârşitul lunii martie 40% din salariaţi îşi efectuează zilele de concediu de odihnă neefectuate aferente anilor anteriori, iar restul îşi desfăşoară activitatea fie în regim de telemuncă (30%) acolo unde este posibil, fie la locul de muncă (zbor, hangar, centru operaţional) - restul de 30%.

La polul opus, producătorul de aluminiu Alro Slatina, care are 3.000 de salariaţi, şi-a echipat angajaţii cu măşti şi mănuşi, luând o serie de măsuri suplimentare de protecţie pentru a nu se ajunge la închiderea fabricii. „Nu putem închide fabrica, pentru că nu s-ar mai putea des­chide ulterior. Dacă s-ar închide orice capacitate pe care o avem, s-ar produce pierderi mai mari decât sunt în acest moment, pentru că mergem deja cu pierderi dinainte de instalarea pan­demiei. În plus, sunt angajaţii care primesc salariu de la Alro Slatina şi alte 60-70.000 de persoane care depind de companie“, spune Constantin Popescu, preşedintele Sindicatului Liber „Aluministul“ din cadrul Alro Slatina.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO