Bănci și Asigurări

Efectul asigurării obligatorii: 3 milioane de case sunt acoperite de poliţe facultative, cele obligatorii scad

Efectul asigurării obligatorii: 3 milioane de case sunt acoperite de poliţe facultative, cele obligatorii scad

Autor: Ciprian Botea

11.10.2011, 19:47 481

Numai 790.000 de case şi apartamente au fost asigurate de proprietari printr-o poliţă obligatorie, care este mai ieftină, dar care acoperă doar pagubele produse de inundaţii, alunecări de teren şi cutremure. Circa 40.000 de astfel de poliţe au expirat deja şi nu au fost reînnoite în ultimele două luni.

La jumătatea anului trecut erau mai puţin de 1,9 milioane de locuinţe asigurate, dar vânzările de poliţe au fost impulsionate în ultimul an de discuţiile create în jurul asigurării obligatorii şi în condiţiile în care mulţi asigurători au scăzut semnificativ preţurile.

"Este evident că introducerea obligativităţii asigurării locuinţei a impulsionat şi vânzările de poliţe facultative. Din cauza concurenţei puternice am asistat însă la o reducere semnificativă a primei medii. Piaţa trebuie să se maturizeze şi sper să nu ajungem în situaţia pe care o avem cu poliţele de răspundere civilă auto (RCA)", a spus Adrian Marin, CEO al companiei Generali, în cadrul unei conferinţe organizate de Media Xprimm.

O poliţă obligatorie costă 10 sau 20 de euro, în funcţie de materialul de construcţie al locuinţei, având în vedere că acoperă doar trei riscuri, dar unii asigurători au venit anul acesta pe piaţă cu produse care acoperă mai multe riscuri, dar au un preţ similar.

"O asigurare obligatorie nu poate concura niciodată cu un produs facultativ", afirmă Marius Bulugea, directorul general al Pool-ului de Asigurare Împotriva Dezastrelor (PAID), compania care emite poliţele obligatorii. El spune că mulţi oameni nu au înţeles că poliţa acoperă riscurile doar pentru un an şi trebuie reînnoită după această perioadă, astfel că doar o parte din proprietarii ale căror poliţe expiră încheie o poliţă nouă. Numărul clienţilor PAID a scăzut, în acest context, cu circa 40.000 în ultimele două luni, ajungând la 790.000 de asiguraţi.

O parte din clienţii companiei nu au mai încheiat o poliţă de asigurare, în timp ce alţii au fost preluaţi de celelalte companii de asigurări, având în vedere că numărul poliţelor facultative a crescut cu circa 200.000 în trimestrul al treilea din 2011.

PAID a intrat în competiţie directă cu ceilalţi asigurători după ce legea privind asigurarea obligatorie a fost modificată la sfârşitul anului trecut, iar proprietarii care au cumpărat o poliţă facultativă nu mai trebuie să încheie şi o poliţă obligatorie.

"Faptul că există şi oferte facultative similare cu cea obligatorie se datorează formei actuale a legii. Ofertele alternative au apărut în mod natural", susţine Radu Mustăţea, directorul general al companiei Astra, unul dintre acţionarii semnificativi ai PAID.

Anterior, şi proprietarii care aveau o asigurare facultativă trebuia să încheie o poliţă obligatorie. Asigurarea obligatorie nu era văzută ca o supraasigurare, în condiţiile în care acoperă daunele provocate de calamităţile naturale în limita a 20.000 de euro, restul sumei până la preţul real al locuinţei fiind acoperit de asigurarea facultativă.

"E bine că s-a modificat legea pentru că ideea principală din spatele acestui program trebuie să fie creşterea gradului de conştientizare a nevoii de asigurare. Era derutant pentru properietari să încheie două poliţe", consideră Bogdan Andriescu, preşedintele UNSICAR, asociaţia profesională a brokerilor de asigurări.

Gradul de cuprindere în asigurare a celor 8,4 milioane de locuinţe era de circa 22% la jumătatea anului trecut, ceea ce înseamnă că perioada care a trecut de la aplicarea legii asigurării obligatorii gradul de cuprindere s-a dublat.

Asigurătorii au însă opinii împărţite în ceea ce priveşte evoluţia viitoare a acestui segment care a ajuns să reprezinte peste 16% din piaţa asigurărilor. Primele brute subscrise din asigurări property au însumat 605 milioane de lei (circa 140 mil. euro) în primul semestru din 2011, în creştere cu 16% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut.

"Trebuie să ne păstrăm portofoliul şi să dezvoltăm vânzările în continuare, dacă se poate în acelaşi ritm ca până acum. Există în acest moment puţină îngrijorare cu privire la gradul de reînnoire a poliţelor şi trebuie lucrat puţin la acest aspect", spune Mustăţea.

Adrian Marin este însă mai rezervat în ceea ce priveşte evoluţia pieţei şi consideră că 2012 va fi mai degrabă anul consolidării portofoliilor decât al creşterii numărului de clienţi. "Anul viitor se va atenua ritmul de creştere a numărului poliţelor deoarece companiile de asigurări se vor concentra pe menţinerea portofoliului actual şi includerea în asigurare şi a bunurilor din locuinţe, nu doar a clădirilor."

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO