Bănci și Asigurări

Elveţienii de la Impuls Leasing au finanţat achiziţii de 80 mil. euro în nouă luni

Răzvan Diaconescu, directorul general al Impuls Leasing: Agricultura este noua mină de aur. În 2007-2008 au fost utilajele de construcţii, apoi a venit energia verde. Acum ne-am reorientat spre agricultură şi sperăm să nu fie un nou boom urmat de scăderi. Teren avem, de mâncare avem nevoie, acesta va fi domeniul pe care îl văd pe creştere în următorii ani, pe lângă camioane.

Autor: Andra Oprescu

14.11.2014, 00:06 340

Impuls Leasing, al doilea jucător din piaţa leasingului financiar, a finanţat în primele nouă luni ale anului bunuri în valoare de aproximativ 80 mil. euro, în creştere cu aproape 10% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, firma având  o cotă de piaţă de circa 9,5%.

„Suntem unul dintre principalii jucători pe piaţa auto. Sunt creşteri pe partea de camioane, acesta fiind un domeniu care se potriveşte pieţei de leasing“, a spus Răzvan Diaconescu, directorul general al companiei. Auto­turis­mele reprezintă 40% din portofoliul Impuls Leasing, camioanele circa 45%, iar 15% din finanţări au mers către echipamente.

Finanţările acordate de companie pentru echipamente sunt orientate în general spre agricultură, acest sector fiind văzut de Diaconescu ca principala sursă de creştere pentru viitor.

„Agricultura este noua mină de aur. În 2007-2008 au fost utilajele de construcţii, apoi a venit energia verde. Acum ne-am reorientat spre agricultură şi sperăm să nu fie un nou boom urmat de scăderi. Teren avem, de mâncare avem nevoie, acesta va fi domeniul pe care îl văd pe creştere în următorii ani, pe lângă camioane. Va fi o creştere şi la autoturisme, dar naturală.“

Un potenţial de creştere este reprezentat şi de accesul companiilor de leasing la cofinanţări pentru proiectele care utilizează fonduri europene.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Citește continuarea pe
zfcorporate.ro
AFACERI DE LA ZERO