Bănci și Asigurări

Emisiunea de euroobligaţiuni lansată de Ministerul de Finanţe pe 19 mai a fost subscrisă de peste 585 investitori, mai ales fonduri de active administrate privat şi bănci comerciale

Emisiunea de euroobligaţiuni lansată de Ministerul de Finanţe pe 19 mai a fost subscrisă de peste 585 investitori, mai ales fonduri de active administrate privat şi bănci comerciale

Autor: Roxana Rosu

27.05.2020, 12:18 290

Emisiunea de euroobligaţiuni lansată de Ministerul de Finanţe pe 19 mai şi care a atras fonduri de 3,3 miliarde euro a fost subscrisă de peste 585 investitori, mai ales din Marea Britanie, Irlanda, SUA, Germania, Austria, şi România, dar şi din alte ţări europene şi din Asia.

”Baza investiţională a tranzacţiei a fost una deosebit de diversificată din punct de vedere geografic, iar din punct de vedere al tipurilor de investitori, pentru ambele tranşe se distinge preponderenţa investitorilor de tipul “real money”, respectiv fonduri de active administrate privat şi bănci comerciale. De asemenea, este de remarcat o creştere a diversificării către investitori din Asia şi a participării în proporţie de peste 65% a marilor investitori activi pe pieţele internaţionale de capital din SUA, Germania şi Marea Britanie pentru tranşa cu maturitatea de 10 ani”, a anunţat ministerul.

Fondurile aferente acestei tranzacţii au intrat în conturile Trezoreriei marţi, 26 mai.

Emisiunea a fost realizată în două tranşe, din care 1,3 miliarde euro cu maturitatea de 5 ani, cu un randament de 2,793% şi o rată de dobândă de 2,750% pe an şi 2 miliarde euro cu maturitatea de 10 ani, cu un randament de 3,624% şi o rata de dobândă de 3,624% pe an.

Faţă de valorile cu care au fost lansate iniţial în piaţă cele două tranşe, de 355 puncte de bază peste cotaţia de referinţă Mid-Swap pentru maturitatea de 5 ani lung şi de 425 puncte de bază peste cotaţia de referinţă Mid-Swap pentru maturitatea de 10 ani, costurile au fost reduse cu 50 puncte de bază, obţinându-se în final prime de emisiune de 15 puncte de bază pentru maturitatea de 5 ani lung, respectiv 20 puncte de bază pentru maturitatea de 10 ani.

În ceea ce priveşte distribuţia geografică a investitorilor, pentru maturitatea de 5 ani lung (cu scadenţă la 26 februarie 2026), aceasta a fost următoarea: Marea Britanie şi Irlanda 22%, SUA 14%, Germania şi Austria 15%, România 6%, CEE 6%, Elveţia 5%, Italia 7%, Franţa 4%, restul Europei 16%, Asia 5%.

Pentru maturitatea de 10 ani, distribuţia geografică a investitorilor a fost următoarea: Marea Britanie şi Irlanda 35%, SUA 23%, Germania şi Austria 9%, România 8%, CEE (exclusiv România) 6%, Elveţia 5%, Italia 2%, Franţa 2%, restul Europei 7%, Asia 3%.

Distribuţia pe categorii de investitori pentru maturitatea de 5 ani lung a fost preponderent către fonduri de active administrate privat, respectiv 56%, 23% către bănci comerciale şi private, 1% către fonduri de pensii şi companii de asigurări, 6% instituţii oficiale  şi 14% fonduri de investiţii.

Pentru maturitatea de 10 ani, distribuţia în funcţie de tipul investitorilor a fost următoarea: fonduri de active administrate privat 70%, bănci comerciale şi private 13%, fonduri de pensii şi companii de asigurări 3%, instituţii oficiale 3%, fonduri de investiţii 11%.

Tranzacţia a fost intermediată de către BNP Paribas, Erste Group Bank AG, ING Bank N.V., J.P. Morgan Securities plc, Raiffeisen Bank International AG şi Unicredit Bank AG.

 
AFACERI DE LA ZERO