Grupul bancar austriac Erste Group, proprietarul BCR, a încheiat primul trimestru din 2026 cu un profit net atribuibil acţionarilor de 879 mil. euro, în creştere cu 18% faţă de perioada similară din 2025, pe fondul avansului puternic al veniturilor şi al integrării operaţiunilor din Polonia.
Veniturile operaţionale au urcat cu 40,5%, la 3,94 mld. euro, susţinute în principal de creşterea veniturilor din dobânzi şi comisioane, dar şi de consolidarea Erste Bank Polska în rezultatele grupului. Venitul net din dobânzi a avansat cu 42,8%, la 2,67 mld. euro, iar veniturile din comisioane au crescut cu 23,7%, la 965 mil. euro.
„Un profit net de 879 milioane de euro în primele trei luni ale anului 2026, obţinut în pofida costurilor legate de prima consolidare a Erste Bank Polska, este o dovadă a potenţialului noului Erste Group”, subliniază CEO-ul grupului, Peter Bosek.
El menţionează că, şi fără aportul Poloniei, tendinţa de creştere rămâne solidă: „Principalele componente ale veniturilor operaţionale au continuat să crească, iar eficienţa s-a îmbunătăţit, raportul cost/venit ajungând la 45%”.
Cheltuielile operaţionale au crescut cu 31,7%, la 1,77 mld. euro, influenţate de costuri mai mari cu personalul şi IT-ul, precum şi de integrarea noii subsidiare din Polonia. Cu toate acestea, eficienţa s-a îmbunătăţit, raportul cost/venit coborând la 45%, de la 48% în T1/2025.
Rezultatul operaţional a avansat cu aproape 49%, la 2,17 mld. euro. În acelaşi timp, costurile cu riscul au crescut semnificativ, la 439 mil. euro, în principal din cauza provizioanelor aferente portofoliului din Polonia, în urma consolidării iniţiale.
Intrarea Erste Group pe piaţa din Polonia a avut loc în 2025, prin preluarea unei participaţii majoritare în Santander Bank Polska, una dintre cele mai mari instituţii de credit din regiune, ale cărei rezultate sunt acum incluse în bilanţul grupului.
Activele totale ale grupului au crescut cu peste 22%, la 450 mld. euro, în timp ce creditele acordate clienţilor au urcat la 275,6 mld. euro, iar depozitele la 314,8 mld. euro. Rata creditelor neperformante a rămas stabilă la 2,4%.
Pentru 2026, Erste Group mizează pe un profit de peste 4 miliarde de euro, susţinut de creşterea creditării şi de menţinerea veniturilor din dobânzi la un nivel stabil în regiune.