Eugen Dijmărescu, preşedintele Fondului de Garantare a Depozitelor Bancare a declarat astăzi la emisiunea ZF Live că Fondul de Garantare a avut consultări cu omologii din Cipru, iar Banca Centrală din Cipru a transmis mesaje către BNR:
„Suntem în cunoştinţă de cauză. Pentru deponenţii din România, lucrurile sunt absolut stabile”, a spus Dijmărescu.
Dijmărescu a precizat că în cazul Marfin Bank, la care acţionar este banca cirpriotă Laiki, legea română este cea care prevede garantarea depunerilor de sub 100.000 de euro în timp ce cealaltă bancă cipriotă din România, Bank of Cyprus, cu statut de sucursală, se supune reglementărilor garantării depunerilor din Cipru.
„Dar Bank of Cyprus nu se află în situaţia de a-şi sancţiona deponenţii”. Numărul de deponenţi la Marfin este mai mic de 10.000, iar totalul depunerilor persoanelor fizice era de 333 de mil. de euro la sfârşitul anului 2012, în timp ce totalul depunerilor persoanelor juridice era de 247 mil. euro. În total însă sunt garantate depozite doar în valoare de 287 mil. euro la persoane fizice şi persoane juridice, pentru că restul depăşesc suma de 100.000 de euro per deponent. Sunt garantate depunerile persoanelor fizice de până în 100.000 de euro per deponent şi ale persoanelor juridice care sunt întreprinderi mici şi mijlocii, fundaţii sau ONG-uri. Din cele 333 de mil. de euro, depozite ale persoanelor fizice la Marfin Bank, intră în plafon doar depozite în valoare de 151 mil. euro, restul fiind depozite mai mari de 100.000 euro.
„Astăzi deponenţii îşi pot retrage banii de la Marfin Bank şi dacă au peste 100 de mii de euro. Nu e niciun risc să piardă românii banii la Marfin, chiar dacă această bancă urmează să fie absorbită de Bank of Cyprus în Cipru. Marfin Bank în România este de sine stătătoare, pe când Bank of Cyprus este sucursală şi este foarte puţin probabil ca o sucursală să poată prelua o bancă de sine stătătoare în România. Dacă acţionarii Marfin decid să se retragă din România se pune problema doar a transferului băncii cu totul către o altă bancă, cu tot cu depozite şi credite”, a spus Dijmărescu.
El a mai spus că situaţia nu este tensionată în sistemul bancar.
„Suntem într-o stare de vigilenţă. România se află într-o zonă de confluenţă a unor ţări cu interese bancare aici care acum au mai multe probleme, cum sunt Grecia şi Cipru, şi fără îndoială că nu ne lasă indiferenţi această situaţie”.
Dijmărescu a mai spus că nici în cazul Bank of Cyprus nu se va aplica reţinerea din depozitele deponenţilor români care se va aplica depunătorilor rezidenţi în Cipru, pentru că taxarea specială se va face doar pentru băncile rezidente în Cipru.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels