Bănci și Asigurări

Eugen Rădulescu, director, Direcţia de stabilitate financiară, BNR: Deficitele gemene vor apăsa din ce în ce mai greu pe costul îndatorării. Expunerea băncilor faţă de stat a urcat la 25%

Eugen Rădulescu, director, Direcţia de stabilitate financiară, BNR: Expunerea băncilor faţă de stat a urcat la 25%. Principalul risc este ca, pe măsură ce dobânzile vor creşte şi dobânzile vor creşte, băncile să înregistreze pierderi care să le facă şi mai reticente în a finanţa deficitul public.

Eugen Rădulescu, director, Direcţia de stabilitate financiară, BNR: Expunerea băncilor faţă de stat a urcat la 25%. Principalul risc este ca, pe măsură ce dobânzile vor creşte şi dobânzile vor creşte, băncile să înregistreze pierderi care să le facă şi mai reticente în a finanţa deficitul public.

Autor: Mircea Nica

29.04.2022, 09:00 301

Dacă nu vom avea o corectare ordonată a celor două deficite, avem un risc semnificativ ca aceasta să fie realizată de creditori şi dictată de creditori, ceea ce nu e niciodată bine. Să ne uităm la ce s-a întâmplat în Grecia şi să ştiţi că va fi mai rău la noi dacă ajungem la mâna creditorilor. Spre deosebire de Grecia, care era într-atât de îndatorată încât creditorii au plătit şi ei pentru ca să se îndrepte puţin situaţia, noi vom plăti numai noi“

România are cel mai mare deficit bugetar ca pondere în PIB din Uniunea Europeană şi cel mai mare deficit de cont curent, ceea ce este deosebit de primejdios pe termen lung, a declarat Eugen Rădulescu, director, Direcţia de stabilitate financiară, BNR.

„Avem problema deficitelor gemene. Suntem ţara cu cel mai mare deficit bugetar din PIB din toată Uniunea Europeană. De asemenea, avem cel mai mare deficit de cont curent şi suntem singurii care am depăşit 5%, ceea ce este deosebit de primejdios pe termen lung. Dacă nu vom avea o corectare ordonată a celor două deficite, avem un risc semnificativ ca aceasta să fie realizată de creditori şi dictată de creditori, ceea ce nu e niciodată bine. Să ne uităm la ce s-a întâmplat în Grecia şi să ştiţi că va fi mai rău la noi dacă ajungem la mâna creditorilor. Spre deosebire de Grecia, care era într-atât de îndatorată încât creditorii au plătit şi ei pentru ca să se îndrepte puţin situaţia, noi vom plăti numai noi“, a atenţionat Rădulescu.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Citește continuarea pe
zfcorporate.ro
AFACERI DE LA ZERO