Bănci și Asigurări

Euro-leu la minimul ultimelor două luni

Euro-leu la minimul ultimelor două luni

Autor: Alexandru Zărnoeanu

15.07.2016, 00:03 875

Leul s-a apreciat ieri faţă de euro după ce moneda unică europeană a ajuns la cel mai scăzut nivel din ultimele două luni în raport cu leul. BNR a anunţat ieri un curs de 4,4884 lei pentru un euro, în scădere cu 0,06% faţă de şedinţa precedentă.

Moneda naţională s-a apreciat cu aproximativ 1% faţă de euro după anunţarea rezultatelor referendumului din Marea Britanie, favorabil ieşirii ţării din Uniunea Europeană. Leul s-a apreciat în condiţiile în care investitorii sunt în căutare de active care au un risc mai ridicat şi pot oferi randamente mai mari, cum sunt monedele est-europene, decât instrumentele sigure tranzac­ţionate în mod obişnuit, care din cauza refugiului către active stabile au ajuns să ofere randamente la minime istorice, chiar negative. Analiştii ING Bank România sunt de părere că apetitul global pentru risc, „alimentat de perspectivele unei politici monetare şi mai relaxate“, dar şi fundamentele economice bune ale României şi mediul politic intern destul de neutru pe perioada verii sunt posibilii factori din spatele aprecierii leului cu aproape 0,6% în ultimele două sesiuni.

„Atâta timp cat acest sentiment favorabil la nivel mondial se păstrează, leul ar putea continua să se aprecieze către 4,47-4,48 lei pentru un euro pe termen scurt. Altfel, participanţii la piaţă vor urmări datele privind economia SUA de pe calendar“, spun analiştii ING Bank.

Aprecierea leului faţă de euro, înseamnă că moneda naţională s-a apreciat şi faţă de celelalte valute globale datorită faptului că restul cotaţiilor sunt stabilite prin calculaţie indirectă. Un dolar american a fost cotat la 4,0400 lei, în scădere cu 0,01%. 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Cele mai citite ştiri
AFACERI DE LA ZERO