• Leu / EUR4.9429
  • Leu / GBP5.8083
  • Leu / USD4.6098
Bănci și Asigurări

Euro scade sub 4,5 lei. Leul a ajuns o valută sigură pentru străini

Euro scade sub 4,5 lei. Leul a ajuns o valută sigură pentru străini

Autor: Liviu Popescu

09.02.2016, 00:03 1088

Moneda naţională a deschis săptă­mâ­na în forţă şi a câştigat teren în faţa ce­lor mai importante trei valute (euro, do­larul american şi francul elveţian), miş­care care a fost în linie cu cea a valu­telor din regiune.

Astfel, referinţa anun­ţată de BNR pentru un euro a ajuns la 4,47 de lei, minimul ulti­me­lor două luni, fiind tot­odată pentru prima oară în acest an când moneda europeană intră sub pragul de 4,5 lei, peste care s-a men­ţinut de la jumătatea lunii decem­brie.

Deprecierea euro în raport cu leul a fost de 0,6% faţă de nivelul atins în şedinţa precedentă. BNR nu mai anunţase un curs atât de ridicat pentru un euro din prima săptămână a lunii decembrie.

Şi dolarul a pierdut teren în faţa mo­ne­dei româneşti şi a ajuns la 4 lei, fiind la un pas să reintre sub acest prag. Astfel, dolarul american s-a depreciat cu 0,4% faţă de nivelul atins în şedinţa pre­cedentă.

„După ce s-a întărit faţă de euro vineri până la 1,11 dolari pentru un euro în urma anunţurilor peste aşteptări privind şomajul şi câştigurile salariale în SUA, dolarul şi-a reluat scăderea luni“, scriu analiştii de la Piraeus Bank într-o notă de studiu.

Ei adaugă că investitorii vor urmări în această săptămână anunţul vânzărilor de retail în SUA, cea mai mare economie la nivel mondial, şi raportul şefei Rezervei Federale a SUA, cea mai puternică bancă centrală din lume, în faţa Comi­siei pentru servicii fi­nan­ciare a Camerei Re­pre­zen­tanţilor, sperând că vor putea găsi indicii pri­vind ritmul de creştere al ratei dobânzii.

„Pornind de la datele privind rezervele valu­ta­re ale BNR, noi am es­timat că banca centrală a vândut în jur de 0,5 miliarde euro în ultimele două luni, iar aglomerările de volume când euro/leu s-a aflat mai sus sugerează că mişcarea ascendentă a fost limitată“, scriu analiştii de la ING Bank într-o notă de studiu.

Dolarul american a depăşit pragul de 4 lei la cursul BNR pe 4 martie, pentru ca peste doar câteva zile să urce la 4,2 lei, nivelul maxim până în decembrie 2015, când a atins maximul istoric de 4,22 lei.

„Nivelul 4,0 este prag psihologic şi fosta rezistenţă, astfel că sunt şanse destul de mari să asistăm aici la o stabilizare a cursului pentru moment. Altfel, perspectiva de ansamblu rămâne în favoarea continuării întăririi leului în raport cu dolarul american şi revenirea cursului sub cota cheie 4,0“, scriu analiştii de la Banca Transilvania într-un studiu.

AFACERI DE LA ZERO
Principalele valute BNR - vineri, 13:15
EUR
USD
GBP
CHF
Azi: 4.9429
Diferență: 0,0121
Ieri: 4.9423
Azi: 4.6098
Diferență: -0,2078
Ieri: 4.6194
Azi: 5.8083
Diferență: -0,1942
Ieri: 5.8196
Azi: 4.8066
Diferență: -0,0852
Ieri: 4.8107