Bănci și Asigurări

Europa de Est riscă să devină prea bătrână pentru a se mai putea îmbogăţi

Europa de Est riscă să devină prea bătrână pentru a...

Autor: Catalina Apostoiu

03.12.2019, 23:33 788

În condiţiile creşterii procentului din buget alocat serviciilor sociale, scad resursele pentru educaţie şi inovaţie.

Europa emergentă ar putea îmbătrâni înainte de a deveni bogată. Strategii din regiune au de ales între soluţii populiste pe termen scurt şi reforme îndrăzneţe ale guvernanţei, scrie Beata Javorcik, economist-şef al BERD, într-o opinie publicată de Financial Times.

Alegerea lor contează. Ultimul raport al BERD arată că o guvernanţă îmbunătăţită se traduce direct într-o percepţie de stare de bine, reduce intenţiile de a emigra şi reprezintă o pre­condiţie pentru creşterea condusă de inovaţie, scrie Javorcik. După prăbuşirea comunismului în 1989, ţările din Europa Centrală şi de Est s-au bucurat de două decenii de creştere economică rapidă, impulsionată de reforme curajoase şi de procesul de aderare la UE. Eforturile de reformare au slăbit după aderarea la bloc, iar unele ţări chiar au inversat o parte din progresul anterior. Unii lideri populişti au proclamat „democraţia iliberală“ drept model pentru viitorul Europei.

O analiză a perspectivelor demografice şi economice demonstrează erorile acestei viziuni. ONU anticipează că populaţiile ţărilor din regiune vor scădea rapid în următoarele două-trei decenii. În aceste ţări, numărul locuitorilor cu vârste de peste 65 de ani în totalul persoanelor de vârstă activă va atinge niveluri comparabile cu cele din economiile europene avansate, dar PIB-ul pe locuitor al acestora va continua să rămână cu mult în urmă.

Emigraţia este în special problematică pentru creşterea economică pentru că cei tineri şi mai bine educaţi, cu spirit antreprenorial mai puternic sunt cei care îşi părăsesc ţara în căutarea unei vieţi mai bune.

Pe măsură ce forţa de muncă scade, iar cei care rămân sunt mai în vărstă, preferinţele şi nevoile unei societăţi se modifică.

În condiţiile creşterii procentului din buget alocat serviciilor sociale, scad resursele pentru educaţie şi inovaţie, scrie economistul-şef al BERD.

Există căi de a înfrunta aceste provocări demografice şi economice, susţine aceasta. Încurajarea natalităţii prin stimulente financiare poate fi atractivă politic, dar rezultatele unei astfel de măsuri nu sunt convingătoare. Ratele de participare la forţa de muncă pot fi majorate prin menşinerea în cadrul acesteia a femeilor şi muncitorilor mai în vârstă. Majorarea vârstei de pensionare ar ajuta, dar puţine guverne au curajul de a introduce o astfel de măsură.

O guvernanţă mai bună este vitală, reformele din acest domeniu generând dividende pe termen lung şi ajutând la stoparea declinului demografic şi impulsionarea creşterii. Deşi ţările din regiune au înregistrat progrese, numai 35% dintre cetăţenii acestora au încredere în guvernele, sistemele juridice naţionale, în corectitudinea alegerilor şi libertatea presei.

Reformele din domeniul guvernanţei sunt un element vital al următoarei faze a dezvoltării, scrie Beata Javorcik. Aceasta trebuie să se bazeze pe inovaţie şi spirit antreprenorial, ambele sensibile la calitatea guvernanţei.

Soluţiile nu sunt facile, dar există. Din nefericire, scrie Javorcik, cei care trebuie să se îngrijoreze cel mai mult în legătură cu emigraţia preferă să vorbească cel mai mult despre imigraţie. Schimbarea discursului este prima precondiţie pentru introducerea unei agende credibile şi sustenabile de reforme.

 
 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO