Bănci și Asigurări

Eurostat: România a înregistrat în octombrie a doua inflaţie anuală negativă din UE, de 1,4%

Eurostat: România a înregistrat în octombrie a doua...

Autor: Anca Dumitrescu

16.11.2015, 13:10 150

Scăderi puternice ale preţurilor în termeni anuali au mai fost înregistrate în Bulgaria (-1,2%), Slovenia (-1,1%) şi Spania (-0,9%).

Cele mai ridicate rate ale inflaţiei anuale au fost consemnate în Malta (+1,6%), Belgia (+1,2%), Suedia (+0,9%) şi Austria şi Portugalia (ambele cu +0,7%).

Zona euro a înregistrat luna trecută o inflaţie de 0,1%, faţă de -0,1% în septembrie. În octombrie 2014, rata inflaţiei a atins 0,4%.

Cea mai mare contribuţie la inflaţia anuală din zona euro au avut-o preţurile mai mari la legume, urmate de cele din restaurante şi cafenele şi cele pentru fructe, în timp ce un efect contrar au avut preţurile pentru transporturi, carburanţi şi gaze naturale.

La nivelul Uniunii Europene preţurile au stagnat în octombrie, după un declin de 0,1% în septembrie. În urmă cu un an, rata inflaţiei din UE a fost de 0,5%.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO