În aparenţă, nimic deosebit nu s-a întâmplat luni-seară la Banca Naţională. Sala „Mitiţă Constantinescu“, locul desfăşurării atâtor colocvii de politică monetară, de istorie sau de cultură generală, - fiindcă numai conjugată cu cultura generală educaţia financiară poate fi bine articulată, - era ca de fiecare dată arhiplină. Se aflau acolo bancheri, personalităţi din mediul academic, cercetători din institutele economice, jurnalişti. Şi, tot ca de fiecare dată, nume grele ale ştiinţei economice şi ale vieţii culturale au răspuns invitaţiei adresate de BNR, asumându-şi rolul de a-i asigura dezbaterii altitudinea cerută de un astfel de eveniment.
În esenţă însă, câteva note particulare i-au conferit colocviului de luni-seară o însemnătate aparte, legate fireşte de cartea supusă analizei: „Acţiunea umană“, o capodoperă a Şcolii austriece de economie, scrisă de Ludwig von Mises şi publicată în 1949. BNR a reeditat-o în această toamnă, în noua serie a Colecţiei Bibliotecii Băncii Naţionale. O ediţie excepţională atât prin conţinut, cât şi prin calitatea traducerii, a formatului, a literei, a hârtiei.
Dezbaterea a deschis-o guvernatorul Mugur Isărescu, marcând contextul în care un tratat de economie cum este cel al lui Mises, despre acţiunea umană în condiţiile circulaţiei banilor şi formării preţurilor în piaţa liberă, prezintă interes astăzi. A urmat apoi o încrucişare de opinii şi de concepţii între reprezentanţi ai câtorva şcoli de gândire: Horia-Roman Patapievici, scriitor; profesorii Gabriel Mursa – preşedintele Institutului Friedrich von Hayek şi Dragan Staianovici, de la Universitatea Bucureşti – cei doi fiind traducătorii cărţii din limba engleză; profesorul Vasile Işan, de la Universitatea Alexandru I. Cuza din Iaşi; Valentin Lazea – economistul-şef al BNR şi profesorul Lucian Croitoru, consilier al guvernatorului BNR. Şi, desigur, Grigore Arsene, directorul Editurii „Curtea Veche“, editorul noii cărţi din Colecţia Biblioteca Băncii Naţionale. Moderator şi participant la dezbatere fiind profesorul Virgil Stoenescu, membru al Consiliului de Administraţie al BNR şi coordonatorul noii serii a Colecţiei Bibliotecii Băncii Naţionale.
Cine este Ludwig von Mises? Cărţile scriu: economist american de origine austriacă; a predat la Universitatea din New York între 1945-1969. Dar gândirea sa economică s-a format la Universitatea din Viena, unde a învăţat şi apoi a predat între 1913 şi 1938; şi care s-a consolidat în confruntări cu corifeii celebrei şcoli austriece de filozofie economică, al cărei reprezentant de seamă a fost şi a rămas pentru totdeauna Mises.
Şcoala vieneză a provocat o revoluţie în economie, îndreptând eroarea economiştilor clasici care, fără a analiza preferinţele şi deciziile consumatorilor-individuali, n-au reuşit să explice valoarea şi formarea preţurilor pe piaţă. Mai mult, au tras concluzia că valoarea ar fi încorporată în bunuri economice şi că sursa ei ultimă ar fi cantitatea de ore-muncă implicată în produse. Capcană în care a căzut Marx, după ce l-a citit pe Ricardo. Şcoala de la Viena, în schimb, a centrat analiza pe consumatorul individual, care alege şi acţionează pe baza preferinţelor sale. Această idee, dominantă în tratatul lui Mises, constituie substanţa paradigmei valorii, problemă esenţială pe care nici economiştii clasici şi nici marxiştii n-au dezlegat-o. Pentru că n-au înţeles, consideră Mises, că niciodată consumatorul nu va alege nimic din ce nu-i trebuie, indiferent câte ore-muncă ar încorpora un bun.
Măsurarea valorii după cantitatea de ore-muncă încorporată în bunuri economice, sfidând preferinţele consumatorului-individual, a împins marxismul să vadă în prim-plan masa. Omul la plural: o mişcare în marş. Toţi deodată, în rânduri strânse. Mises însă vede oamenii. Nu în marş, ci în acţiune. În timp ce masa (omul la plural) nu se poate deplasa decât în bloc, mărşăluind, oamenii liberi se întrec între ei într-o acţiune neîncetată.
„Acţiunea umană“ e aşadar o nesfârşită competiţie. Ceea ce nu se mai potriveşte cu ce văzuse marxismul: deplasarea masei în cadenţă. Toţi marxiştii au văzut la fel. Au văzut, de fapt, clasa muncitoare mărşăluind în bloc către paradis. Istoria însă, pe tăcute, evitând gesturile ostentative, încearcă acum să piardă pe drum această dogmă înşelătoare. Nici politicienii, nici sociologii, nici economiştii n-o mai evocă.
Din perspectiva lui Mises, reflectată în „Acţiunea umană“, capitalismul aduce în planul întâi individul şi nu masa. Cei care mişcă lucrurile fiind indivizii; „masa“, de fapt societatea, fiind totuşi beneficiarul final. Masa găseşte pâine în piaţă fiindcă brutarul este împins s-o producă de nevoia lui individuală de câştig. Dar capitalismul nu a apăsat oare prea mult pe pedala individualismului? Nu cumva s-a depărtat prea mult de modelele colectiviste? Dacă privim înapoi, în timp, vom înţelege mai bine utopia doctrinelor colectiviste, care idealizaseră în socializare un principiu evoluat de viaţă. Era asta calea? Mises argumentează că nu!
Aici pun punct comentariului de faţă. Dar nu scriu „sfârşit“.
