• Leu / EUR4.9477
  • Leu / GBP5.8325
  • Leu / USD4.6725
Bănci și Asigurări

Fara CEC, Raiffeisen nu se mai duce in mediul rural

Fara CEC, Raiffeisen nu se mai duce in mediul rural
11.08.2006, 18:43 26

Raiffeisen Bank va continua sa se extinda pe pietele pe care este deja prezenta, renuntand astfel, cel putin temporar, la accesarea clientilor cu un potential economic mai mic, din zonele rurale, spune Steven van Groningen, presedintele bancii.
Raiffeisen a fost interesata de CEC, considerand ca activitatea celei mai vechi banci romanesti este complementara cu business-ul austriecilor. Oferta Raiffeisen nu a fost selectata insa pentru etapa finala a procesului de privatizare, datorita pretului mai mic oferit, fiind invitate sa depuna oferte imbunatatite doar OTP Bank si National Bank of Greece.
Prin reteaua sa de peste 1.400 de unitati, CEC ar fi permis Raiffeisen sa ajunga la clientii inca nebancarizati, din mediul rural si din orasele de dimensiuni reduse.
"CEC era o oportunitate si ne-am fi adoptat strategia. In conditiile in care aceasta oportunitate nu mai exista, nu vom face un CEC propriu", spune Steven van Groningen. El crede ca Raiffeisen a iesit din competitie datorita pretului oferit, in conditiile in care oferta tehnica era competitiva. Cuvantul decisiv in formularea ofertei financiare l-au avut insa actionarii, spune Van Groningen.
Anul acesta, Raiffeisen are in plan sa deschida 40 de unitati, astfel incat reteaua sa sa ajunga la 255 de sucursale si agentii. Van Groningen considera ca pentru o acoperire optima a pietei ar fi nevoie de 300-350 de unitati, nivel care ar putea fi atins in urmatorii ani.
Presedintele Raiffeisen exclude cel putin pentru moment o alta achizitie din piata locala, considerand ca resursele bancii pot fi utilizate mai eficient pentru sustinerea unei cresteri organice.
Reteaua Raiffeisen trece printr-un proces de reorganizare, unitatile fiind impartite pe linii de afaceri diferite, astfel incat accentul sa fie pus pe vanzari. Extinderea retelei va fi realizata prin deschiderea in special de unitati de dimensiuni reduse, dedicate clientilor de retail. Van Groningen spune ca prefera sa se adreseze clientilor cu un potential economic mai ridicat, care sunt dispusi sa plateasca mai mult pentru servicii de calitate.

AFACERI DE LA ZERO
Principalele valute BNR - vineri, 13:15
EUR
USD
GBP
CHF
Azi: 4.9477
Diferență: 0,0061
Ieri: 4.9474
Azi: 4.6725
Diferență: -0,8825
Ieri: 4.7141
Azi: 5.8325
Diferență: -0,1353
Ieri: 5.8404
Azi: 4.8048
Diferență: -0,4599
Ieri: 4.8270