Bănci și Asigurări

Fără surprize la început de an: BNR menţine rata dobânzii de politică monetară la 2,5% pe an, în linie cu estimările analiştilor

Fără surprize la început de an: BNR menţine rata...

Autor: Cristina Bellu

08.01.2020, 13:00 212

BNR a decis astăzi, în prima şedinţă de politică monetară din 2020, să menţină dobânda-cheie la 2,5% şi nivelul ratei dobânzii pentru facilitatea de depozit la 1,5% pe an.

De asemenea, Banca Centrală a păstrat rata dobânzii aferente facilităţii de creditare la 3,50% pe an şi nivelurile actuale ale ratelor rezervelor minime obligatorii aplicabile pasivelor în lei şi în valută ale instituţiilor de credit.

Decizia luată astăzi de BNR este în linie cu aşteptările analiştilor, mulţi dintre aceştia fiind de părere că banca centrală poate menţine dobânda-cheie la 2,5% pe tot parcursul anului 2020 sau până la alegerile parlamentare.

Pe parcursul anului 2019, BNR a menţinut dobânda-cheie la 2,5%, precum şi ratele rezervelor minime obligatorii (RMO) la pasivele în lei şi valută ale băncilor, la nivelul de 8%, şi a optat pentru întărirea politicii monetare prin controlul strict al lichidităţii organizând mai multe licitaţii de atragere de depozite cu scadenţa la o săptămână de la bănci.

Totodată, BNR a menţinut în 2019 şi rata dobânzii pentru facilitatea de depozit, la 1,50% pe an, şi rata dobânzii aferente facilităţii de creditare, la 3,50% pe an. În 2018, banca centrală reluase, după o pauză de un deceniu, ciclul de înăsprire a politicii monetare, majorând în primul semestru dobânda-cheie de trei ori, de la minimul istoric de 1,75% până la 2,5%, pentru a ţine inflaţia sub control. Dobânda-cheie staţionase la minimul istoric de 1,75% din primăvara anului 2015.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Citește continuarea pe
zfcorporate.ro
Cele mai citite ştiri
AFACERI DE LA ZERO