Bănci și Asigurări

Finanţele promit titluri de stat la 100 de lei, după eşecul primei emisiuni destinate populaţiei

Finanţele promit titluri de stat la 100 de lei, după...

Autor: Roxana Pricop

26.06.2015, 12:19 689

Denominare mai mică, până la o valoare de 100 de lei/titlu de stat, prelungirea maturităţii şi revizuirea modalităţii de stabilire a dobânzii sunt aspectele pe care Ministerul Finanţelor vrea să le îmbunătăţească după ce prima emisiune de titluri de stat destinate populaţiei a fost subscrisă în proporţie de 65%, potrivit declaraţiilor făcute de Enache Jiru, secretar de stat în Ministerul Finanţelor, în cadrul unei conferinţe de presă organizată azi de Bursa de Valori Bucureşti cu prilejul intrării la tranzacţionare a titlurilor de stat.

“Din discuţiile preliminare pe care le-am avut cu colegii de la minister, am identificat o serie de aspecte ce pot fi îmbunătăţite la viitoarele emsiuni precum o denominare mai mică, de 100 de lei, prelungirea maturităţii precum şi revizuirea modalităţii de stabilire a dobânzii. Urmează o perioadă de evaluare a acestei emisiuni pentru ca apoi să revenim cu o strategie privind emsiunile viitoare destinate populaţiei”, a spus secretarul de stat.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Citește continuarea pe
zfcorporate.ro
AFACERI DE LA ZERO