Bănci și Asigurări

Firmele şi populaţia au ajuns la restanţe de 7,3 miliarde de euro în iunie

Firmele şi populaţia au ajuns la restanţe de 7,3...

Autor: Ciprian Botea

29.07.2013, 20:16 131

Populaţia şi companiile aveau la jumătatea acestui an restanţe la credite de 32,6 miliarde de lei (7,3 mld. euro), în creştere cu 30% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, arată datele BNR. Două treimi din întârzieri erau restanţe la creditele în valută, volumul acestora ridicându-se la echivalentul a 4,5 miliarde de euro (19,9 miliarde de lei). Restanţele la creditele în valută au crescut mai rapid în ultimii doi ani, după ce la începutul crizei clienţii cu credite în lei au fost cei care au dat cele mai mari bătăi de cap băncilor. Întârzierile la plata creditelor în valută s-au majorat cu 33% în ultimul an, în timp ce restanţele la lei au crescut cu 25%.

Clienţii cu credite în lei înregistrau la sfârşitul lunii iunie întârzieri la plată de 12,7 miliarde de lei. Restanţele la lei reprezintă însă 15% din împrumuturile în moneda naţională, în timp ce la creditele în valută restanţele reprezintă 14% din soldul împrumuturilor. Populaţia şi companiile aveau la jumătatea anului credite în valoare de 227 miliarde de lei (51 mld. euro). Ciprian Botea

Acest articol a apărut în ediţia tipărită a Ziarului Financiar din data de 30.07.2013

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO