Bănci și Asigurări

Fitch a revizuit în sus ratingurile Garanti Bank România

Fitch a revizuit în sus ratingurile Garanti Bank România

Autor: Liviu Popescu

03.08.2015, 00:00 602

Agenţia de evaluare financiară Fitch Ratings a revizuit în sus ratingurile Garanti Bank, un jucător de talie medie din sistemul bancar local. Astfel, ratingul pentru datorii pe termen lung al băncii a fost îmbunătăţit de la BB+ la BBB-, cel pentru datorii pe termen scurt de la B la F3, iar ratingul de suport de la 3 la 2. „Strategia noastră este să continuăm şi să ne dezvoltăm. Îmbunătăţirea ratingurilor de către Fitch confirmă planurile noastre pe termen lung”, a afirmat Ufuk Tandogan, CEO al Garanti Bank. Subsidiarele locale ale grupului turc Garanti au înregistrat în primul trimestru un profit net de 30 de milioane de lei (7 mil. euro), în scădere cu 36% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut.

Veniturile operaţionale, cu excepţia celor din tranzacţii cu obligaţiuni disponibile pentru vânzare, au crescut cu aproape 15%, la 172 milioane de lei (39 mil. euro). Banca spune că a înregistrat o scădere cu 50% şi a costului riscului. Turcii deţin pe piaţa locală o bancă de talie medie, dar şi două firme specializate pe credite de consum şi leasing. Banca a contribuit cu aproape 22 milioane de lei (5 mil. euro) la profitul raportat de Garanti. Profitul băncii a scăzut cu 45% în primul trimestru, deşi veniturile au fost mai mari cu 17% şi au atins 145 milioane de lei (33 mil. euro).

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO