Bănci și Asigurări

Fitch Ratings reconfirmă ratingul de ţară al României la BBB- şi perspectiva stabilă

Fitch Ratings reconfirmă ratingul de ţară al României...

Autor: Laura Albu

09.11.2019, 10:13 220

Decizia agenţiei este susţinută atât de nivelul moderat al datoriei publice, care este mult inferior nivelului de 40% al ţărilor din aceeaşi categorie de rating cu România (“BBB”), dar şi de evoluţia pozitivă a PIB-ului pe cap de locuitor şi a indicilor dezvoltării umane, care se situează la niveluri superioare faţă de ţările comparabile.

De asemenea, un factor pozitiv îl reprezintă soliditatea sectorului bancar, care înregistrează niveluri ridicate de capitalizare şi de lichiditate.

"În perioada imediat următoare eforturile la nivelul Ministerului Finanţelor Publice se vor concentra pe realizarea rectificării bugetare şi construcţia bugetului pentru anul 2020, demersuri pe care le considerăm absolut necesare pentru întărirea stabilităţii la nivel macroeconomic", precizează Florin Cîţu, ministrul Finanţelor Publice, în comunicatul remis de Ministerul Finanţelor.

Principalii factori care ar putea conduce individual sau colectiv la îmbunătăţirea ratingului de ţară sunt: diminuarea riscurilor privind stabilitatea la nivel macroeconomic şi îmbunătăţirea credibilităţii politicilor macroeconomice, implementarea consolidării fiscal-bugetare care ar influenţa pozitiv traiectoria pe termen lung a ponderii datoriei publice în PIB, precum şi îmbunătăţirea susţinută a finanţelor externe.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO