Bănci și Asigurări

Fitch reduce ratingul individual al Bancpost

20.08.2009, 16:50 19

Agentia de evaluare financiara Fitch Ratings a redus ieri calificativul individual al Bancpost cu o treapta, la "D/E", pe fondul majorarii creditelor neperformante si al presiunilor asupra profitabilitatii. Calificativul bancii pentru datorii pe termen lung a fost confirmat la "BBB".

Fitch a confirmat tot ieri calificativele pentru Banca Romaneasca, o banca de talie medie controlata de grecii de la National Bank of Greece, la "BBB" pentru datoriile pe termen lung, respectiv "D" pentru performanta individuala.

In cazul Bancpost, a opta banca din sistem dupa active la sfarsitul anului trecut, Fitch noteaza ca banca beneficiaza de sustinerea actionarului sau majoritar, grupul financiar elen Eurobank EFG, care a adus deja circa 170 de milioane de euro la capital, de la inceputul anului.

"Reducerea ratingului individual al Bancpost reflecta impactul cresterii rapide a pierderilor din creditare asupra capitalizarii bancii, dar si nivelul redus al profitabilitatii operationale, care a fost afectata de scumpirea fondurilor atrase", comenteaza analistii Fitch. Ei noteaza ca in ciuda injectiilor de cash, capitalizarea bancii este doar adecvata. "Decizia de reducere arata ca probabil va fi nevoie de suport aditional din partea actionarilor daca va aparea o deteriorare rapida a capitalizarii." Bancpost a inregistrat un varf de profit in 2005, cand a castigat 24 mil. euro, insa de atunci rezultatul s-a deteriorat, ajungand anul acesta sa opereze in pierdere. Fitch noteaza ca banca si-a ajustat politica de creditare, concentrandu-se pe administrarea riscurilor, dar si ca a implementat masuri stringente de reducere a costurilor. In conditiile in care Eurobank, unul dintre cei mai mari jucatori de pe piata elena, a ajuns anul acesta sa controleze aproape integral Bancpost, ratingul pentru "sprijin" al bancii a fost confirmat la "2".

Si pentru Banca Romaneasca analistii Fitch subliniaza nivelul redus al profitabilitatii operationale, determinat de costurile expansiunii din anii trecuti, dar si de deteriorarea creditelor din portofoliu.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Cele mai citite ştiri
AFACERI DE LA ZERO