Bănci și Asigurări

Florian Neagu, BNR: 50% din creditele bancare acordate pot fi afectate de noua legislaţie bancară privind finanţările verzi

Florian Neagu, BNR: 50% din creditele bancare acordate pot fi afectate de noua legislaţie bancară privind finanţările verzi

Florian Neagu, director adjunct al Direcţiei de Stabilitate Financiară din cadrul BNR

Autor: Ramona Cornea

03.07.2021, 09:22 15838

Vom analiza în ce măsură reglementările prudenţiale vor putea fi ajustate astfel încât finanţarea verde să aibă un regim mai lax comparativ cu restul finanţărilor, dar fără afectarea stabilităţii financiare.

Miza schimbărilor climatice este ridicată şi pentru sec­to­rul bancar, atât din pers­pec­tiva oportunităţilor de afa­ceri, cât şi a cuantu­mu­lui însemnat al activelor la risc aflate în por­tofoliu, astfel că circa 50% dintre creditele bancare acordate pot fi afectate de noua legislaţie bancară privind finanţările pe care o va aduce pe piaţa din România agenda privind schimbările climatice şi investiţiile verzi, afirmă Florian Neagu, director adjunct al Direcţiei de Stabilitate Financiară din cadrul BNR.

Până la finalul acestui an, vor fi trei ini­ţiative în acest sens, după cum spune el, iar una dintre ele este şi o schimbare legislativă.

„Vom analiza în ce măsură reglemen­tările prudenţiale vor putea fi ajustate astfel încât finanţarea verde să aibă un regim mai lax comparativ cu restul finanţărilor, dar fără afectarea stabilităţii financiare. Vom analiza şi dacă riscul de credit este mai mic pentru finanţările verzi, vom avea argumente şi ca cerinţele de capital pe Pilonul II să fie mai mici pentru riscul de credit, ceea ce va im­pul­siona finanţările proiectelor verzi şi va scă­dea şi costul pentru clienţi. Pen­tru aceste norme, ter­me­nul pe care îl avem este sfâr­şitul acestui an, deci în mai puţin de şase luni“, a declarat Florian Neagu în ca­drul emisiunii de busi­ness ZF Live.

De altfel, riscurile aduse de agenda pri­vind schimbările cli­ma­tice şi tranziţia că­tre o econo­mie mai ver­de se ma­nifes­tă deja, in­di­rect, în Româ­nia. Getica 95, cea mai mare com­panie din co­merţul cu ener­gie, un busi­ness de 1,5 miliarde de lei, a cerut intrarea în insol­ven­ţă după ce preţul ener­giei este la un nivel record de mai mult de două luni din cauza exploziei certifi­catelor de emisii.

Vulnerabilităţile aduse de o pregătire necorespunzătoare de către bănci a efectelor tranziţiei către o economie mai verde pot fi ridicate. Conform calculelor grupului de lucru din Comitetului Naţional de Suprave­gherea Macroprudenţială (CNSM), aproape 50% din creditele acordate de bănci seg­mentului corporativ sunt către firme din domenii care pot fi afectate de schimbările climatice.

„În portofoliul băn­cilor, creditele date către fir­me din sectoare car­bon-intensive au o pon­dere importantă, aproa­pe 50% din portofoliul cor­porate al băncilor. Ponderea cre­ditelor verzi din bilanţurile băncilor noastre are spaţiu semni­ficativ de îmbună­tă­ţire. Acum, această pondere este undeva sub 3% din totalul activelor, circa 1 mld. euro, în timp ce media europeană este undeva la 8%“, a adăugat Florian Neagu.

Citește continuarea pe
zfcorporate.ro
AFACERI DE LA ZERO