Bănci și Asigurări

Dacă Florin Cîţu, actualul ministru de finanţe, ar mai fi fost dealer la ING ca acum 11 ani, când a început criza, ar trebui să-i spună lui Isărescu să lase cursul să crească peste 5 lei/euro, pentru că la actualele dezechilibre macro şi la cum se cheltuie bani, piaţa tot îl va duce acolo

Opinie Cristian Hostiuc, Director editorial ZF

Dacă Florin Cîţu, actualul ministru de finanţe, ar...

Autor: Cristian Hostiuc

01.12.2019, 21:32 11658

Ce ironie, Florin Cîţu se confruntă cu aceeaşi situaţie ca acum un deceniu, dar de data asta ca ministru de finanţe, nu ca şef al trezoreriei ING Bank România. Să vedem ce va face acum.

Acum 11 ani, în toamna lui 2008, când a început criza, Florin Cîţu era la ING, era sigur că leul este supraevaluat şi că BNR nu va reuşi să oprească o creştere a cursului leu/euro, având în vedere criza care financiară care se instala, închidera liniilor de finanţare externe, atacurile speculative, dezechilibrele maroeconomice din România, un deficit comercial şi de cont curent scăpat de sub control şi un buget unde Tăriceanu cheltuia bani într-o veselie.

România era lipsită de finanţare externă şi nu realiza acest lucru.

În timp ce Isărescu se întreba ce treabă are România cu criza din America, iar Tăriceanu aplauda în prag de alegeri cum duduia economia, cu o creştere de 8%, pieţele externe, mult mai realiste se uitau cât de fragilă şi lipstită de apărare este România: Expunerea sistemului bancar pe împrumuturile în valută era de 70% şi nu mai putea fi finanţată, rezervele valutare nu făceau faţă necesarului de finanţare externă de peste 20 de miliarde de euro, deficitul de cont curent era total nesustenabil, iar clasa politică era pe dinafară cu ce se întâmplă în jur.

Pieţele au început să pună presiune pe cursul leu euro, care reflectă cel mai bine dezechilibrele macroeconomice pe care BNR şi guvernul Tăriceanu încercau să le arunce sub preş.  

Toată lumea credea că România nu are nicio problemă, pentru că datoria internă era de numai 10% din PIB, dar toată lumea uitase de datoria externă pe termen scurt, a sectorului privat şi parţial a statului, care depăşea 20 de miliarde de euro.

În aceste condiţii, presiunea pieţelor valutare a început să ducă cursul de la 3,4 lei pentru un euro la 3,6 lei pentru un euro şi tendinţa era de creştere mai mare, pentru că dezechilibrele erau foarte mari.

În celebrul atac speculativ de la începutul toamnei lui 2008 de la Bucureşti, ING spunea că a executat ordinele clienţilor.

BNR a ţinut cursul sub control cu preţul creşterii la ceruri a dobânzilor la lei, care ajunseseră, pe intervale scurte de o zi sau două zile, şi la 300%.

Pur şi simplu BNR a pârjolit piaţa monetară, lăsând piaţa fără lei, ca să nu aibă muniţie să crească şi mai mult cursul.

Ca o reacţie în forţă, Isărescu a stabilit administrativ că ROBOR-u,l indicatorul folosit în contractele de credit între bănci şi clienţi şi în contractele comerciale de împrumut, nu poate creşte cu mai mult 25% faţă de dobânda de referinţă, ceea ce nu reflecta deloc realitatea din piaţă, unde dobânzile depăşeau 50-100%.

Dealerii băncilor spuneau atunci că BNR ar fi trebuit să lase cursul să crească peste 4 lei/euro şi să finanţeze economia în lei, cu dobânzi de sub 10%, aşa cum făceau marile bănci din întreaga lume când scădeau ratele, pentru a înlocui închiderea liniilor de finanţare externă.

Unele dintre dealeri sau şefi de trezorerie au fost trecuţi apoi pe linie moartă, printre care şi Florin Cîţu, alături de Lucian Isar de la Bancpost şi Bogdan Mihoc de la UniCredit, dar BNR nu a făcut niciodată public numele lor, deci este numai o speculaţie, ca şi numele băncilor care au atacat leul.

Până la urmă, viaţa le-a dat dreptate dealerilor, pentu că BNR a lăsat până la urmă cursul să crească de la 3,8 la 4,3 lei pentru un euro în câteva luni, pentru că presiunile şi lipsa de finanţare externă erau prea mari.

Cursul s-a stabilizat la 4,3 lei pentru un euro, deci cu 30% mai mult într-un an de zile, doar atunci când România a luat celebrul împrumut de la FMI, de 20 de miliarde de euro.

Peste ani, Isărescu a spus că la această creştere a cursului a contribuit şi faptul că Ministerul Finanţelor, condus atunci de Vosganian şi apoi de Pogea, a aruncat în piaţă, în câteva luni, 12 miliarde de lei din buget - tocmai se încasaseră banii din vânzarea BCR către Erste, pentru a plăti 3 miliarde de lei restanţe la TVA, 3 miliarde de lei pentru bugetele locale, că erau alegeri parlamentare, 3 miliarde de lei către Fondul Proprietatea şi 3 miliarde de lei pentru creşterea salariilor profesorilor.

Dincolo de acest dezmăţ bugetar în plină criză, când guvernul şi-a epuizat toată rezerva, a fost şi deficitul comercial şi deficitul de cont curent, care s-au apropiat de 15 miliarde de euro, adică 10% din PIB, un nivel total  nesustenabil.

România nu putea să finanţeze aşa ceva, mai ales în condiţiile în care sistemul bancar era total expus pe valută, iar o corecţie mai amplă prin curs pur şi simplu ar fi prăbuşit expunerile băncilor.

Nici acum creşterile de curs ale euro şi ale francului elveţian de la începutul crizei nu au fost uitate.

Cu împrumutul de la FMI, grupurile bancare internaţionale cu bănci în România – Erste, Societe Generale, UniCredit, ING, Citibank etc. - au promis că nu-şi vor retrage liniile de finanţare o perioadă de timp.

De la o creştere economică de 8% în 2008, România s-a prăbuşit în 2009, înregistrând o cădere economică de 7%, chiar şi îmn condiţiile în care a luat împrumutul de la FMI.

Ani de zile dealerii au criticat politica BNR din criză, susţinând că Isărescu ar fi trebui să lase cursul să se ducă în sus, pentru că apoi ar fi revenit acolo unde reflecta situaţia  economică a României.

Dealerii sunt promotorii pieţelor libere pentru că din asta fac bani sau înregistrează pierderi.

Ironic, peste 11 ani, România este cam în aceeaşi situaţie, ducând în spate din nou dezechilibre externe nesustenabile.

La 9 luni, deficitul comercial este de 12 miliarde de euro şi mai mult ca sigur că va ajunge la aproape 18 miliarde de euro, dacă nu mai mult, la cum duduie importurile.

Deficitul de cont curent ajunsese în septembrie la 8 miliarde de euro şi creşte în continuare, finanţarea lui fiind pusă sub semnul întrebării, având în vedere că investiţiile străine bat pasul pe loc, iar excedentul din servicii începe să se aplatizeze din cauza războiului comercial mondial.

Pe lângă acest lucru, datoria externă a României a ajuns la 108 miliarde de euro, din care datoria pe termen scurt, cea mai mare fiind privată, este de 34 de miliarde de euro.

Deficitul bugetar, care nu era o problemă în 2008, a ajuns cea mai mare problemă a României din acest moment, ultimele calcule indicând o gaură de 4,4% din PIB, peste limita de 3%.

Ministerul Finanţelor, condus acum de Florin Cîţu, se pregăteşte să finanţeze această creştere a deficitului - care înseamnă un plus de 16 miliarde de lei într-o lună -, pentru a plăti facturile lăsate de PSD.

Ca acum 11 ani, BNR ţine cursul de data asta la 4,77-4,78 lei pentru un euro, dar analiştii spun că, la ce dezechilibre are România, cursul ar trebui să fie peste 5 lei pentru un euro, mai ales că în 2020 presiunea pe buget va fi şi mai mare, fiind an electoral, cu promisiuni de creşere a salariilor şi pensiilor.

Premierul Orban şi preşedintele Iohannis, care au preluat în totalitate puterea, ţin să nu sperie alegătorii şi spun că vor respecta legile în vigoare, în timp ce economiştii se roagă de noul guvern să proroge legea pensiilor pentru ca finanţele publice ale României să nu sară de tot în aer.

Promisiunile de creştere a bugetului - toată lumea vrea bani pentru pensii şi salarii, armată, educaţie, infrastructură - vin pe fondul unei scăderi a creşterii economice de la 5% la 4%, mergând spre 3% anul viitor, dacă recesiunea din Europa şi mai ales recesiunea din Germania vor continua.

Isărescu contemplă cum cresc importurile şi deficitul de cont curent ca în 2006-2008, şi spune că nu va folosi cursul pentru corecţie, arătând că această corecţie trebuie să vină de la guvern, prin buget.

De la începutul anului, cursul a crescut cu numai 2,5%, sub inflaţia de 3,4-4% şi sub dobânda oferită de Ministerul Finanţelor la împrumuturi.

Singura deosebire faţă de acum 11 ani este că piaţa are lichiditate, iar scăderea dobânzilor din 2012 încoace a schimbat expunerea împrumuturilor acordate de bănci de pe euro pe lei de la 70% la 30%.

De asemenea, băncile nu mai au linii de finanţare externă atât de mari - numai 600 de milioane de euro, faţă de peste 5 miliarde de euro acum un deceniu.

Acum, finanţarea bancară este asigurată de depozitele atrase local, raportul credite depozite fiind de 70%, faţă de 120-130% acum un deceniu.

Lichiditatea, atât cea internă cât şi internaţională, asigură Românei posibilitatea unei finanţări destul de uşoare, fără o creştere de cost atât de mare cu cât era penalizată România în 2008-2009.

Dar problema este că dezechilibrele nu pot fi corectate atât de uşor, mai ales că vin alegerile locale şi parlamentare, iar guvernul PNL nu va lua nicio decizie de impact, creşteri de taxe şi impozite, aşa cum nici guvernul Tăriceanu şi, ulterior, guvernul Boc nu au luat o decizie până la realegerea lui Băsescu.

Este bine să nu uităm că după realegerea lui Băsescu, în câteva luni, el a fost nevoit să taie salariile şi să crească TVA de la 20 la 24%, pentru că bugetul nu avea 1 miliard de euro, ia rpieţele externe nu mai împrumutau România.

Cu cât cursul va fi ţinut sub capac, ca în 2007-2008, cu atât cresc şansele ca la un moment dat să ne aşteptăm la o creştere explozivă până la 5% nefiind decât un pas. Dar, pentru a nu se întâmpla aşa cum s-au desfăşurat lucrurile în 2008-2009, Florin Cîţu, acum ministrul finanţelor, dar cu experienţa de la ING şi cu experienţa modului de funcţionare a pieţelor, ar trebui să se ducă la Isărescu şi să-i ceară să lase cursul să crească mai repede peste 5 lei pentru un euro.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO