♦ „Este clar că băncile nu sunt mulţumite la deschiderea procedurii de insolvenţă, având în vedere că intervin şi alţi actori, creditori concurenţiali, o instanţă, un practician“.
Băncile nu sunt mulţumite la deschiderea procedurii de insolvenţă pentru că dacă până atunci era o relaţie directă între companie şi instituţia creditoare, care beneficia de garanţii din averea societăţii şi, de multe ori, garanţii personale, ulterior, odată cu deschiderea procedurii, intervin alţi actori precum creditori concurenţiali, instanţa şi un practician, susţine Florin Dragomir, asociat coordonator la Sierra Quadrant.
„Este clar că băncile nu sunt mulţumite la deschiderea procedurii de insolvenţă. Până atunci, exista o relaţie directă între instituţia creditoare, care beneficia de garanţii din averea societăţii şi, de multe ori, garanţii personale. Însă, odată cu deschiderea procedurii, intervin alţi actori – creditori concurenţiali, instanţa şi un practician,“ a explicat el în cadrul evenimentului ZF Bankers Summit 2024.