Bănci și Asigurări

Florin Georgescu, BNR, cere ca dezbaterea despre impozitul global să fie trecută pe agenda economiştilor: Dacă în Germania este bun, de ce în România nu este bun?

Ionuţ Dumitru, economistul-şef al Raiffeisen Bank

„Impozitul global nu înseamnă cotă progresivă asupra salariilor. Inegalitatea veniturilor nu vine din impozitarea salariilor. Marile averi în România nu s-au făcut din salarii. Uitaţi-vă pe date să vedeţi cât de puţine sunt în România salariile mari.”

Ionuţ Dumitru, economistul-şef al Raiffeisen Bank „Impozitul global nu înseamnă cotă progresivă asupra salariilor. Inegalitatea veniturilor nu vine din impozitarea salariilor. Marile averi în România nu s-au făcut din salarii. Uitaţi-vă pe date să vedeţi cât de puţine sunt în România salariile mari.”

Autor: Iulian Anghel

28.03.2018, 00:05 1999

• O dezbatere asupra oportunităţii introducerii impozitării globale a veniturilor şi a impozitului progresiv i-a opus marţi pe prim-viceguvernatorul Băncii Naţionale, Florin Georgescu, şi pe economistul-şef al Raiffeisen Bank Ionuţ Dumitru, primul susţinând impozitul global, cel de-al doilea insistând ca, prin acesta, să nu se înţeleagă că ar fi vorba doar despre veniturile salariale, ci despre toate formele de venit.

Sistemul de taxare progresiv pe venitul global este o idee mai veche a PSD, iar Florin Georgescu, aflat la un seminar la BNR alături de guvernatorul Mugur Isărescu, le-a reproşat economiştilor prezenţi că vorbesc despre „stabilizatorii fiscali automaţi”, dar deloc despre nevoia reintroducerii impozitului pe venitul global, unul dintre cei mai eficienţi „stabilizatori fiscali automaţi” (valori ale veniturilor şi cheltuielilor bugetare care, în cadrul mecanismului bugetar, realizează echilibrarea dinamică a bugetului, fără intervenţia evidentă a guvernului). Georgescu a precizat că vorbeşte nu în calitatea sa de prim-viceguvernator al BNR, ci de profesor de economie.

„Trebuie, după 30 de ani, să avem o situaţie clară a formei de impozitare fie că vorbim despre impozitul pe proprietate, de impozitul pe venit. Ştiu că introducerea impozitului global este o temă sensibilă, dar nu puteţi omite această discuţie. Dacă aici, între specialişti, nu vorbim despre revenirea la impozitarea globală, unde să vorbim? Impozitarea globală este bună în Germania, în Franţa, în Olanda, dar nu este bună în România!”, a spus Georgescu.

El le-a reproşat economiştilor că acuză tot timpul „politica prociclică” a guvernului, dar trec sub tăcere că o serie de reduceri de taxe care au fost primite bine de mediul de afaceri, precum reducerea CAS în trecut (pe când plata unei părţi a contribuţiei revenea compa­niilor) sau reducerea impozitului pe divi­dende, înseamnă tot „politică proci­clică”. „Fiţi obiectivi!” le-a cerit Geor­gescu economiştilor prezenţi la dezba­terea Meeting the Challenges of Vo­latility.

În replică, Ionuţ Dumitru, căruia Georgescu i se adresase direct, a spus că, deşi ideologic nu împărtăşeşte poziţia prim-viceguvernatorului ar admite o discuţie despre o cotă progresivă de impozitare şi globalizarea veniturilor, cu condiţia ca prin aceasta să nu se înţeleagă doar impozitarea progresivă a salariilor, ci globalizarea tuturor formelor de venit.

„Inegalitatea veniturilor nu vine din impozitarea salariilor. Marile averi în România nu s-au făcut din salarii. Uitaţi-vă pe date să vedeţi cât de puţine sunt în România salariile mari”, a spus Dumitru, care a arătat că, de pildă, prin noile modificări legislative, cei care au acum activităţi de consultanţă pot să se folosească de reglementarea privind IMM-urile şi să plătească un impozit mult mai mic, ceea ce instituie o inegalitate de tratament. Prin urmare, globalizarea veniturilor ar însemna, în preababil, renunţarea la tratamentul fiscal preferenţial acordat unor categorii de venituri.

Prezent la dezbatere, secretarul de stat în Ministerul Finanţelor Tiberiu Mavrodin nu a dorit să se pronunţe.

Impozitul pe venitul global (IVG) a existat în anii 2000, în vremea guvernului Năstase, şi a fost înlocuit de cota unică în vremea guvernului de dreapta condus de liberalul, pe atunci, Călin Popescu-Tăriceanu. PSD urmăreşte revenirea la impozitarea progresivă a veniturilor şi la globalizarea lor, dar încercarea făcută anul trecut în acest sens a eşuat. În primăvara trecută PSD a produs stupoare anunţând iminenţa „impozitului pe venitul gospodăriilor”. Astfel, în loc de impozitul de 16% reţinut la sursă, urma ca, de la 1 ianuarie 2018, toate veniturile (din salarii, din chirii, din câştiguri financiare etc.) să fie globalizate la nivel de „gospodărie” – un termen destul de neclar – iar rata de impozitare să fie de 10%.

Ideea cu „impozitul pe gospodărie” a căzut odată cu guvernul Grindeanu, dar ipoteza revenirii la IVG nu a fost abandonată, ea continuând în pro­gramul guvernului Tudose. De asemenea, în documentele programatice ale PSD, este menţionat obiec­tivul re­venirii la impozitul pe venitul global.

Nu sunt puţini eco­no­miştii care cred că trecerea con­tribuţiilor sociale din sarcina anga­jatorului în sarcina exclusivă a angaja­tului este, de fapt, un prim pas spre introducerea impo­zitului pe venitul global.

Georgescu, fost ministru de finanţe, care are o cotă de popularitate solidă în PSD, cerea acum ca subiectul să fie trecut şi pe agenda specia­liştilor.

 

Florin Georgescu, prim-viceguvernator BNR „Trebuie, după 30 de ani, să avem o situaţie clară a formei de impozitare, fie că vorbim despre impozitul pe proprietate, de impozitul pe venit. Ştiu că introducerea impozitului global este o temă sensibilă, dar nu puteţi omite această discuţie.”

Florin Georgescu, prim-viceguvernator BNR

„Trebuie, după 30 de ani, să avem o situaţie clară a formei de impozitare, fie că vorbim despre impozitul pe proprietate, de impozitul pe venit. Ştiu că introducerea impozitului global este o temă sensibilă, dar nu puteţi omite această discuţie.”

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO