Bănci și Asigurări

Florin Kubinski, propus de Ministerul Finanţelor vicepreşedinte la EximBank

Florin Kubinski

Florin Kubinski

Autor: Cristian Hostiuc

30.03.2016, 00:04 2278

Ministerul Finanţelor îl va propune pe Florin Kubinski, 56 de ani, pentru poziţia de vicepreşedinte la EximBank şi pe Vlad Voiculescu, şef de cabinet al ministrului finan­ţelor, pentru funcţia de membru neexecutiv în consiliul de administraţie, potrivit unor surse apropiate discuţiilor.

Propunerile vor fi discutate în cadrul adunării generale a acţionarilor, care va avea loc astăzi. Acţionarul majoritar la Eximbank este Ministerul Finanţelor.

După demisia Crinei Cosma din poziţia de vicepreşedinte, Eximbank a cerut în primele luni din acest an CV-uri în piaţă pentru a găsi persoana potrivită pentru această poziţie. Un fost preşedinte de bancă şi mai mulţi directori din cadrul unor instituţii de credit s-au numărat printre cei doritori să ocupe această poziţie. În final, de comun acord între conducerea actuală a EximBank şi Ministerul Finanţelor, persoana aleasă pentru poziţia de vicepreşedinte a fost Florin Kubinski.

Kubinski are o experienţă de aproape două decenii în domeniul financiar-bancar, ocupând funcţia de director financiar la Banca Ţiriac în perioada 2000-2006, devenită ulterior HVB Ţiriac. Anterior, el a lucrat şi la ING Bank, ca chief financial controller, el fiind coleg la banca olandeză cu Traian Halalai, preşedintele actual al Eximbank. Kubinski a mai fost timp de patru ani director general adjunct al MKB Romexterra Bank, iar din toamna anului 2013 a fost numit CFO la Volksbank, preluată de Banca Transilvania.

Postul de vicepreşedinte rămas vacant la Eximbank acoperă zona de back-office, adică tot ce înseamnă ariile de risc, contabilitate şi aspecte financiare şi fiscale, operaţiuni, IT, dar şi zona de metodologie şi proceduri de lucru. EximBank a căutat un vicepreşedinte cu „ambiţie şi energie“, dar care să îndeplinească şi cerinţele impuse de BNR pentru avizarea unei asemenea poziţii, după cum declara Traian Halalai, preşedintele băncii. După decizia AGA, Florin Kubinski trebuie să treacă de „filtrul“ BNR.

EximBank, banca de stat dedicată finanţării exportatorilor, a trecut la sistem dualist de conducere în luna august din 2015, cu Vasile Secăreş în funcţia de preşedinte al consiliului de administraţie al băncii şi Traian Halalai în funcţia de director general.

Nu există informaţii privind suma cu care este remunerată poziţia de vicepreşedinte în cadrul băncii, echivalentă cu cea a lui Paul Ichim, dar potrivit declaraţiei de avere din 2013, venitul anual încasat a fost de 1 mil. lei (220.000 euro), adică 18.000 de euro pe lună.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO