Bănci și Asigurări

Francul elveţian se aproprie treptat de nivelul de dinaintea „exploziei“ din ianuarie

Francul elveţian se aproprie treptat de nivelul de...

Autor: Liviu Popescu

12.08.2015, 00:00 3816

Cursul anunţat de BNR pentru francul elveţian a coborât ieri la minimul ultimelor şapte luni, respectiv 4,06 lei, cel mai scăzut nivel înregistrat după „explozia“ monedei de la jumătatea lunii ianuarie. Atunci, francul sărise de la 3,7 lei, cât era cursul anunţat de BNR pe 14 ianuarie, la 4,3 în şedinţa din a doua zi, pe fondul deciziei băncii centrale a Elveţiei de a renunţa la plafonul de 1,2 franci pentru un euro, măsură pe care o practica din toamna anului 2011 şi care a generat un şoc pe piaţa valutară.

La doar câteva ore de la anunţul instituţiei, francul elveţian s-a apreciat cu până la 38% faţă de dolarul american şi cu 40% faţă de euro, evoluţie care s-a reflectat şi la Bucureşti.

Creşterea rapidă a monedei, până la maximul istoric de aproape 4,6 lei atins pe 23 ianuarie, i-a împovărat şi mai mult pe cei aproximativ 75.000 de români cu credite în această monedă, care suportaseră oricum o apreciere a francului elveţian în criză.

Mulţi dintre debitorii în această monedă s-au împrumutat în urmă cu şapte-opt ani când paritatea era cotată la 2-2,2 lei. Cursul anunţat de BNR pentru un euro a crescut uşor ieri la 4,41 lei, în timp ce dolarul american a scăzut cu 0,7% faţă de şedinţa precedentă la 4 lei.

Analiştii spun că discuţiile dintre oficialii greci şi creditorii statului elen cu privire la un nou acord, anunţat ieri dimineaţă, creează un scenariu pozitiv pentru leu.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO