• Leu / EUR4.7607
  • Leu / GBP5.5053
  • Leu / USD4.2327
Bănci și Asigurări

Fuziunea şi integrarea dintre OTP Bank România şi Millennium Bank se va finaliza pe 2 noiembrie

Fuziunea şi integrarea dintre  OTP Bank România şi Millennium Bank se va finaliza pe 2 noiembrie

Autor: Raluca Ghinea

29 oct 2015 4112

OTP Bank România va încheia luni, 2 noiembrie, operaţiunile de fuziune cu Millennium Bank şi integrarea instituţiei de credit de origine portugheză, proces demarat în ianuarie, în urma tranzacţiei de preluare integrală semnată în iulie anul trecut, în valoare de 39 milioane euro.

Banca precizează că pe parcursul derulării procesului de integrare a dorit să asigure o tranziţie "lină" pentru clienţi.

"Ne bucurăm să anunţăm că integrarea va fi finalizată în mai puţin de un an, termen pe care l-am estimat iniţial pentru această tranziţie. Prin eforturile comune ale echipelor de profesionişti din cele două bănci, am reuşit să depăşim aşteptările iniţiale şi să ne consolidăm poziţia pe piaţa locală. Este un moment cheie în evoluţia OTP Bank România, care ne apropie de obiectivul nostru strategic pe termen mediu, şi anume acela de a ne clasa în top 10 bănci la nivel naţional", a declarat într-un comunicat directorul general al băncii, Laszlo Diosi.

Etapa finală a procesului de integrare constă în migrarea clienţilor Millennium Bank România în sistemele informaţionale ale OTP Bank România şi va avea loc în perioada 30 octombrie - 2 noiembrie.

În acest sens, accesul la serviciile bancare digitale (Internet Banking, Mobile Banking şi serviciul de Contact Center tranzacţional) ale Millennium Bank va fi restricţionat de vineri, ora 12:00, până luni, ora 12:00. Totodată, cardurile emise de Millennium nu vor mai funcţiona de vineri, ora 17:00, iar noile carduri emise de OTP vor putea fi activate luni, începând cu ora 12:00.

Bancomatele Millennium vor fi scoase din funcţiune de vineri (ora 00:00) până luni (ora 12:00), în timp ce reţeaua de bancomate a OTP va funcţiona în condiţii normale.

Ordinele de plată vor fi acceptate în unităţile Millennium până vineri, ora 12:00.

Luni, unităţile din reţeaua teritorială extinsă a OTP Bank, inclusiv fostele unităţi bancare ale Millennium Bank, vor fi deschise începând cu ora 12:00, iar clienţii pot vedea pe site-ul băncii lista sucursalelor disponibile.

După integrare, OTP Bank va avea pe piaţa locală o cotă de piaţă de circa 2%, urcând pe poziţia 14 în topul băncilor în funcţie de active.

Activele totale ale OTP în România au crescut cu 6% anul trecut, la 476,3 miliarde de forinţi (1,54 miliarde euro) faţă de nivelul din 2013.

Totodată, instituţia de credit va avea peste 426.000 de clienţi, în creştere cu 13% faţă de portofoliul anterior, dintre care circa 400.000 de clienţi persoane fizice (în urcare cu 12%) şi peste 25.000 persoane juridice (în creştere cu 31%).

Reţeaua teritorială a băncii se extinde cu 50%, la 125 de unităţi, iar numărul de bancomate se majorează cu 35%, la 170 de ATM-uri.

La sfârşitul anului trecut, OTP avea în România 84 de sucursale, 122 de bancomate, 1.471 de terminale de plată şi 918 angajaţi. Cota de piaţă a OTP se situa la 1,29% în 2014.

Circa 200 de angajaţi ai băncii au participat la un program de training, pentru a forma şi defini noile echipe. Ca urmare a integrării, OTP şi-a extins echipa la aproape 1.300 de angajaţi, în creştere cu 32% faţă de perioada anterioară achiziţiei.

Acordul pentru achiziţia de către OTP Bank a subsidiarei din România deţinută de banca portugheză Millennium bcp, semnat în vara anului trecut, a inclus cumpărarea integrală a acţiunilor şi costurile de integrare, cu o valoare a tranzacţiei de 39 milioane euro. Suma necesară tranzacţiei a provenit de la OTP Bank Ungaria, printr-o majorare de capital la subsidiara din România.

Principalele valute BNR - joi, 13:15
EUR
USD
GBP
CHF
Azi: 4.7607
Diferență: -0,0252
Ieri: 4.7619
Azi: 4.2327
Diferență: 0,0118
Ieri: 4.2322
Azi: 5.5053
Diferență: -0,0309
Ieri: 5.5070
Azi: 4.1761
Diferență: -0,2127
Ieri: 4.1850