Garanti BBVA, care urmează să fie preluată de Raiffeisen Bank, lansează o nouă versiune a procesului de înrolare online şi acordare de credite direct în aplicaţia de mobile banking, care integrează utilizarea cărţii electronice de identitate (CEI). Noua soluţie permite preluarea rapidă şi sigură a datelor din documentul de identitate prin tehnologia NFC (Near Field Communication) a smartphone-ului, consolidând fluxurile de înrolare complet automatizate ale băncii.
Actualizarea vine în contextul creşterii accelerate a numărului de cărţi electronice de identitate emise în România de către Direcţia Generală pentru Evidenţa Persoanelor, care depăşeşte deja 1,3 milioane.
La finalul lunii martie, Raiffeisen Bank a anunţat că a ajuns la un acord pentru achiziţionarea integrală a operaţiunilor Garanti BBVA din România. Raiffeisen Bank va prelua 100% din acţiunile grupului Garanti BBVA România, care include Garanti Bank S.A. şi compania de leasing Motoractive IFN S.A., de la subsidiarele grupului spaniol Banco Bilbao Vizcaya Argentaria (BBVA). Tranzacţia este evaluată la aproximativ 591 mil. euro, potrivit datelor comunicate de vânzător.
În ceea ce priveşte înrolarea digitală, tehnologia NFC permite transferul securizat de date între dispozitive aflate la mică distanţă - în acest caz, între smartphone şi cipul din cartea electronică de identitate. Astfel, datele sunt preluate direct din document, fără procesare de imagine, ceea ce reduce riscul de erori şi creşte nivelul de securitate. Noul flux de identificare include trei paşi principali: realizarea unui selfie, citirea datelor din cartea electronică de identitate prin NFC şi un test de tip liveness, care confirmă prezenţa reală a utilizatorului. Această tehnologie permite validarea rapidă şi sigură a identităţii direct în aplicaţie, eliminând necesitatea deplasărilor la agenţie sau a completării documentelor fizice. Soluţia este în linie cu procesul de înrolare 100% online al băncii, oferind clienţilor posibilitatea de a deschide conturi curente şi de a accesa produse de creditare digitală într-un mod simplu şi imediat, fără a fi necesară asistenţa unui consultant din bancă.
„Digitalizarea serviciilor bancare înseamnă, înainte de toate, eliminarea paşilor inutili şi oferirea unei experienţe cât mai simple şi sigure pentru clienţi. Nu digitalizăm doar procesele sau produsele şi serviciile, ci reimaginăm complet bankingul, astfel încât să răspundă modului în care oamenii folosesc astăzi serviciile financiare digitale. Integrarea tehnologiei NFC în procesul de identificare ne permite să reducem semnificativ timpul necesar înrolării şi să creştem nivelul de securitate al datelor, oferind în acelaşi timp o experienţă intuitivă. Aşa arată bankingul viitorului: rapid, personalizat şi 100% digital. Fără hârtii, fără vizite la agenţie şi fără timp de aşteptare, doar câţiva paşi simpli pentru a accesa soluţii financiare adaptate stilului de viaţă modern”, a declarat Tolga Banyocu, director general adjunct, Aria Soluţii Clienţi, Garanti BBVA.