Bănci și Asigurări

Garanţia statului la "Prima Casă" a fost redusă. Ce alte modificări au fost aduse?

Garanţia statului la "Prima Casă" a fost redusă. Ce alte modificări au fost aduse?

Autor: Mediafax

30.03.2011, 17:22 29

Guvernul a decis ca garanţia statului la creditele contractateprin programul "Prima Casă" să fie redusă la jumătate, iar înprogram să fie incluse şi persoanele care deţin deja o casă însuprafaţă maximă de 50 mp, băncile având la dispoziţie trei lunipentru a stabili dacă acceptă noile condiţii, informează Mediafax.

Modificarea programului "Prima Casă" a fost decisă în şedinţa demiercuri a Guvernului, a anunţat premierul Emil Boc.

El a precizat că nu vor fi modificate plafoanele privind avansulperceput la contractarea creditului, dobânda împrumutului şicuantumul garanţiei.

"Băncile au la dispoziţie trei luni pentru a participa la acestprogram, iar regula va fi «primul venit, primul servit». Întrebănci va fi posibil transferul protofoliului de garanţii", a spusBoc.

Executivul a decis totodată ca şi persoane care în prezent deţino casă în suprafaţă utilă maximă de 50 metri pătraţi şi care dorescun confort sporit să poată accesa credite prin acest program pentrucumpărarea unei noi locuinţe.

Surse oficiale au declarat că a fost eliminat criteriul limiteide vârstă, astfel încât programul "Prima Casă" să poată fi accesatşi de alte persoane decât tinerii în vârstă de până la 35 ani.

Guvernul a anunţat, săptămâna trecută, că discută cu băncilevarianta reducerii la jumătate a garanţiei statului la creditelealocate până în prezent prin programul "Prima Casă", astfel încâtsuma de 750 milioane euro, reprezentând jumătate din garanţiileemise, să poată fi folosită în continuare pentru acordarea de noiîmprumuturi.

Programul guvernamental Prima Casă a fost lansat în vara anului2009, iar statul a garantat creditele destinate cumpărării uneilocuinţe de maxim 60.000 euro şi, începând din 2010, în limita a70.000 euro pentru locuinţe cu lucrări încă neîncepute şi de câte75.000 euro pentru case noi cumpărate de persoane organizate înasociaţii.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO