Ultimul trimestru din an este cea mai aglomerată perioadă din punctul de vedere al pieţei de colectare de creanţe, iar în prezent în piaţă se derulează licitaţii pentru cel puţin 3-4 portofolii de creanţe, inlcusiv bancare, a declarat Georg Kovacs, directorul general al recuperatorului de orgine germană EOS. Compania administrează la nivel local un portofoliu de peste un mld. euro, iar până la finalul anului se aşteaptă să ajungă la 1,2 mld. euro.
„Din ce ştim noi în piaţă sunt 3-4 licitaţii în prezent atât pentru creanţe bancare, cât şi non-bancare. Vorbim atât de portofolii garantate, cât şi negarantate“, a precizat Kovacs. Potrivit acestuia, EOS va participa la licitaţiile din acest an singur şi nu în parteneriat cu un alt investitor.
Şeful EOS spune că în prezent recuperatorii lucrează pe creditele neperformante acordate în perioada de dinaintea crizei, iar strict pe aceste portofolii mai este de lucru circa un an.
EOS a cumpărat anul trecut împreună cu fondul norvegian de investiţii B2 Holding un pachet de NPL-uri ipotecare în valoare de 370 mil. euro de la BCR, aceasta fiind cea mai importantă tranzacţie din 2016 având în vedere tipul creditului.