Bănci și Asigurări

Gheţea, CEC Bank: Nu există suficientă competiţie. Băncile vor scădea marjele când va reveni cererea

Gheţea, CEC Bank: Nu există suficientă competiţie. Băncile vor scădea marjele când va reveni cererea

Radu Gheţea (stânga), preşedintele CEC, şi Mihai Tănăsescu, vicepreşedintele BEI, au semnat ieri un acord pentru o finanţare de 100 mil. €. Foto: Andreea Alexandru

Autor: Andra Oprescu

12.09.2014, 20:00 378

Băncile nu au scăzut vizibil marjele de câştig (diferenţa dintre dobânzile la credite şi cele la depozite) deoarece competiţia din piaţă este foarte scăzută pe fondul lipsei cererii de credite şi în plus riscurile pe care acestea şi le asumă finanţând economia rămân mari, afirmă Radu Gheţea, preşedintele CEC Bank şi al Asociaţiei Române a Băncilor (ARB).

„La nivelul sistemului bancar, marjele se vor reduce atunci când se va înteţi competiţia. Atunci când va exista cerere de credite, băncile vor intra în competiţie să atragă clienţii. Lumea are impresia că băncile sunt supărate când scad dobânzile. Nu este adevărat, pentru că scăderea dobânzilor înseamnă că începe să crească cererea. Principala sursă de venit a unei bănci sunt creditele“, a declarat Gheţea.

Creditarea se află în teritoriul negativ la nivel agregat pentru că băncile se concentrează doar pe finanţările în lei, iar vânzările noi nu reuşesc să acopere scăderea abruptă a stocului de împrumuturi în valută. BNR a introdus restricţii la vânzarea creditelor în monedă străină şi în plus băncile au rămas fără resurse în valută importante după ce acţionarii din străinătate şi-au retras liniile de finanţare în criză.

Stocul total al creditelor acordate populaţiei şi companiilor a alunecat sub pragul de 50 mld. euro anul acesta, iar bancherii spun că cererea este foarte scăzută în special pe segmentul corporate. Pe retail, se consemnează o revigorare a cererii, dar în mare parte este vorba despre refinanţarea unor credite vechi.

WikiZF: Profilul companiei CEC Bank

Citește continuarea pe
zfcorporate.ro
AFACERI DE LA ZERO